Uebel-Art

Taul Negru

2009-10-08T05:46:00.000-07:00

Taul Negru vazut de la Sud are conturul Africii

La obrasia Vaii Delut

Ne-am decis sa mergem la Taul Negru din Muntii Lapusului pe al traseu decat eram obisnuit respectiv din Pasul Neteda (1040 m alt.) peste vf. Magura Mare.

De data aceasta l-am abordat din Pasul Rotunda (1080 m alt.) din dreptul Cantonului Silvic.

L-am invitat si pe colegul meu Vasile Pasca cu sotia Adina si copii Vlad si Alexandra. Mari iubitori de natura au acceptat imediat invitatia mea.

Asadar ne dam intalnire in dreptul Cantonului Silvic si mergem o portiune pe drumul forestier pana aproape de caldarea Vaii Delut.

De aici o luam pe jos trecand pe langa marginea prapastioasa a uneri rupturi de teren nisipos. In jos se vede caldarea imensa a Vaii Delut iar in fata Dealul Ursului dezgolit in mare parte de copaci.

Mergem mai departe pe curba de nivel si urcam usor spre Magura Mare.

Dupa 15 min de mers ne orientam spre dreapta. In desisul padurii apare dintr-o data o poiana cu de aproximativ 1 ha.

Am ajuns la Taul Negru.

Taul nu se vede de pe margine fiind in partea de varf a poienii bombate.

Fenomenul este explicabil prin cresterea succesiva a stratului de muschi de turba Sphagnum sp. Pe marginea turbariei se intinde santul de apa specific numit Lagg.

Lacul are dimensiuni reduse 15 x 10 m si este de culoare inchisa , de unde si denumirea de Taul Negru. Are o adancime mare , peste 6 m pana la primul strat subacvatic de turba.

Apa este acida cu un Ph de aproximatin 4,5 deci nerecomandat a se bea din ea.

Pe marginea lacului intalnim planta carnivora Roua cerului (Drosera rotundifolia), adaptata la aceste conditii severe de trai. Mai intalnim specii relicte care cresc in mod normal in zona de tundra, Vaccinium oxycoccos ssp. microcarpum, Andromeda polifolia.

La margine turbariei intalnim bumbacarita usor de recunoscut dupa puful alb din varful plantei asemanator cu bumbacul.

Taul Negru a fost declarata Rezervatie Naturala pe o arie de 1 ha.

Parerea mea este ca turbariile in general au nevoie de o suprafata de protectie mult mai mare incluzand si padurea din jur. Padurea are rolul de a mentine constant cantitatea de precipitatii atat de necesara turbariilor. In acest sens s-a initiat un proiect de catre d-l Timur Chis de la Muzeul de Stiinte ale Naturii din Sighetu Marmatiei.

Zabovesc inca putin printre minusculele si delicatele plante din turbarie.

Cateva libelule zboara deasupra lacului ca niste elicoptere minuscule.

Aceste libelule sunt omniprezente in zona lacurilor de turbarie, le-am intalnit si la Taul lui Dumitru, Taul Chendroii etc.

Ne luam ramas bun de la Taul Negru si facem cale intoarsa. Cobaram spre saua Delut in caldarea Delut. Nu apreciem corect distantele si coboram o panta cu o diferenta de nivel foarte mare ca apoi sa urcam inapoi pe celalalt versant spre locul unde am lasat masina.

Efortul ma copleseste, sedentarismul de la birou isi spune cateodata cuvantul.

Ajung acasa obosit dar bucuros ca am revazut o minunatie a naturii.

Mocanita - o calatorie in trecut.

2009-10-07T12:00:00.000-07:00

Anul acesta am fost prima data cu Mocanita pe Valea Vaserului. Am mai fost cu masina pe Valea Scradei la Manastirea Ortodoxa de acolo dar niciodata cu Mocanita. Citisem multe despre Mocanita, vazusem si un film documentar dar nu se ivise inca ocazia sa fac aceasta experienta inedita.

Ocazia s-a ivit anul acesta cand cu 2 musafiri am decis sa mergem la Viseul de Sus.

Ne-am trezit dimineata devreme sa ajungem in timp la Gara. Imi aduc aminte de vorbele bunicului care imi spunea ,, exista Sala de asteptare in Gara dar nu exista tren care asteapta..."

Ajungem in Gara CFF Viseu. O cladire cocheta , un peron mic, Mocanita astepand pe linie. Totul desprins parca din Filmele Western americane.

La ghiseu o tanara draguta ne primeste si ne ofera biletele de calatorie.

Primim si un pliant gratuit cu traseul Mocanitei.

Iesim si asteptam. Incep sa soseasca si alte masini. In 15 minute parcarea este plina. Masini cu nr. de Cluj, Suceava, Iasi, Constanta, Bucuresti etc.

Colegul meu imi povesteste ca a fost prin anii 92-93. Atunci un singur vagon era pentru turisti si acesta era legat la vagoanele care aduceau busteni de pe Valea Vaserului. Turismul cu Mocanita a evoluat de la an la an ajungandu-se sa fie o garnitura de tren exclusiva pentru turisti.

Vagoanele au fost aduse din Elvetia mai pastrand pe ele destinatile pe care a umblat in tara lor de origine.

Asteptam sa pornim la drum. In ultima clipa mai apar 2 Autocare pline cu turisti din Ungaria. Se mai ataseaza un vagon la Mocanita.

Dupa o intarziere se pune Mocanita in miscare. Este o senzatie deosebita.

Trecem prin cartierul Valea Pestilor , mai apoi Valea Scradei.

Trenuletul trece la mica distanta de gardul oamenilor. Ai impresia ca treci efectiv prin curtile oamenilor.

Facem prima oprire. Se aprovizioneaza Mocanita cu lemne si apa.

La prima oprire in dreptul unei case o femeie vinde gogosi... la propriu.

Lumea coboara si cumpara.

Imi aduc aminte de un banc cu Mocanita... Ion coboara in sat cu Mocanita si il vede pe Gheorghe. Il striga: Hai Gheorghe urca sus sa mergem impreuna spre casa. La care Gheorghe ii raspunde : Nu Ioane, ma grabesc, ma duc pe jos...

Totusi as zice ca Mocanita merge mai repede de cat pasul unui om pe jos.

Dovada ca controlorul care a urcat la noi in vagon sa verifice biletele trebuia sa alerge sa intre in urmatorul compartiment.

Se fac mai multe opriri pentru alimentare cu lemne si apa.

Lumea in compartiment este vesela. Toti admira peisajul.

In compartiment un baietas cu o familie din Buzau intra in vorba cu cei din jur. Parintii il apostrofeaza. Il intreb cum il cheama; Teo, imi raspunde foarte dezinvolt. Mama lui se plange ca copilul este foarte indraznet si de multe ori ii pune pe parinti intr-o postura mai delicata.

Ii spun ca de obicei acesti copii reusesc in viata.Mama lui nu pare totusi foarte convinsa. In fata mea un elvetian savura fiecare clipa a calatoriei.

De fapt micutul ma infoarmeaza ca domnul este din Elvetia.

Si ca sa ii fac concurenta lui Teo intru si eu in vorba cu elvetianul.

Foarte incantat ca poate sa impartaseasca bucuria cuiva imi spune ca s-a pregatit pentru aceasta calatorie de mult timp dar intotdeauna intervenea ceva. A reusit in sfarsit sa vina si este foarte fericit ca poate vedea pe viu

Mocanita. Batranul (apreciez 70-75 de ani) este pasionat de masini pe abur. Are in Elvetia un mic parc personal cu masini pe aburi , tractor, batoza etc. care si acum sunt functionale.

Imi mai spune ca de la Viseu pleaca direct la Resita sa vada Muzeul locomotivelor.

Este de apreciat cand cineva pune atata suflet pentru un Hobby. Din pacate tot mai putini oameni au o pasiune.

Ajungem la statia finala Paltin. Ma astptam sa fie o mica halta , o cabana ceva... Nimic... Pe un copac era o tabla pe care scria Paltin.

Savurez din plin chestia asta. Mi se pare deosebit de originala aceasta halta.

Totusi la marginea padurii intrezaresc cateva mese si banci pentru picnic.

Controlorul , un baiat tanar si foarte pozitiv, vinde cafea, sandvisuri si sucuri la una dintre mese.

Ma plimb putin de-alungul vaii. Gasesc cateva plante interesante Centaurea austriaca, Mycelis muralis si un splendid muschi de turba fixat direct pe stanca, caz mai neobisnuit.

Dupa o ora de pauza ne imbarcam din nou in vagoane si incepe coborarea. De data aceasta nu se mai fac pauze atat de dese, ne mai fiind nevoie de lemne si apa , Mocanita coborand datorita fortei gravitationale , folosindu-se mai mult de frana.

Ajungem dupa inca 2 ore inapoi in Gara CFF Viseu, dupa o calatorie idilica , parca o reintoarcere in timp.

Costiui - un sat cu parfum de epoca

2009-05-17T00:24:00.001-07:00

Sambata am plecat intr-o excursie cu intentia de a vizita satul Breb. Prietenul nostru Milu ne roaga cu aceasta ocazie sa il ducem pana la Sighet sa isi revada fostii colegi de la spital unde a activat ca si medic chirurg. Si Milu este un indragostit de Maramures asa ca pe drum comentam evolutia satului maramuresean. Apropo de acest subiect, a aparut o carte interesanta pe aceasta tema : Maramures intre fictiune si realitate. Noile modele. Autor Laura Ghinea.
Ajunsi la Sighet, il lasam pe colegul nostru si ne decidem sa nu ne intoarcem spre Breb ci sa mergem mai departe spre Costiui. Schimbarea traseului nu o prea incanta pe Coralia dar curiozitatea vizitarii unui loc nou o face sa imi impartaseasca ideea.
Dupa ce traversam satul Tisa, unde locuiesc celebrii colectionari de Arta , familia Pipas parcurgem repede cele doua sate Rona de Jos si Rona de Sus ajungem la o bifurcatie unde o luam in dreapta.
Intram peste 2-3 km in satul Costiui. Pe tabla intrarii in localitate ne intampina denumirea localitatii in trei limbi : romana, maghiara si ucraineana.
Ne oprim in centrul localitatii unde troneaza un monument inchinat sfantului Ioan Nepomuc, ocrotitorul spritual al ocnelor de sare.
Pe o tabla deja ruginita apare denumirea Piata Florian iar mai jos pe alta placuta este trecut si in limba germana Florianplatz. Ma mira si ma incanta totodata aceasta denumire.
Incerc sa fac o paralela intre Ocna Sugatag si Costiui care au avut o istorie oarecum asemanatoare dar evolutia din ultimii ani diferita. Izolarea geografica a Costiuiului si mai recent prabusirea lacului de sare l-a facut ca acesta din urma sa cada intr-un con de umbra. Ne uitam cu tristete la locul unde a fost candva lacul cu apa sarata. Stufarisul inca prezent si praful alb al sarii de pe pamantul prabusit m-ai tradeaza faptul ca acolo a fost un lac.
Ma uit la plantele din jur si gasesc cateva specii iubitoare de sare. In zona a studiat si Academicianul Emilian Topa, fost director al Gradinii Botanice din Iasi care a elaborat un studiu despre Flora salina din Costiui, Ocna Sugatag si Slatioara.
Urcam spre Biserica romana-catolica, o biserica mare dar din pacate era inchisa asa ca nu o putem vizita. Admiram din dreptul bisericii rezervatia Padurea de larice (Larix decidua), un unicat pentru judetul nostru. Laricele este un conifer cu un lemn cu o textura foarte frumoasa
fiind singurul conifer la care ii cad frunzele (acele) toamna si infrunzeste din nou primavara.
In tara mai avem Rezervatii de larice in Muntii Ceahlau respectiv Polita cu crini si la Vidolm in Muntii Apuseni.
La orele amiezii era o caldura innabusitoare.
Vis-a-vis de biserica un tanar umplea o galeata de apa la o cismea.
Il intrebam unde este strandul. Foarte plictisit ne indica o directie spunandu-ne ca mergem degeaba.
Curiozitatea ne impinge totosi. Un bazin fara apa cu urme de rugina si cateva casute din lemn lasate in paragina. Ne apuca din nou tristetea.
Ne propunem sa urcam pana la Manastirea Ortodoxa ,, Adormirea Maicii Domnului" aflata pe culmea care desparte Costiuiul de Rona de Sus. Manastirea apartine de Vicariatului Ortodox Ucrainean de la Sighet.
De sus de pe cule admiram cele doua sate. Imprejur sunt pajisti pline cu salvie (Salvia pratensis) si ghizdei (Lotus corniculatus).
Ne oprim la poarta manastirii unde este postat un anunt care interzice intrarea in manastire a femeilor care nu poarta fusta si batic. Coralia neavand in dotare nici una din acestea ramane sa intru doar eu.
Nu zabovesc prea mult. Fac vreo 2-3 poze si ma intorc la masina.
Coboram inapoi spre Costiui. Privirea ne este atrasa de o padure compacta de larice unde pe varful dealului troneaza o bisericuta. Ne propunem sa urcam pana la ea.
Ajungem in dreptul padurii respective, de fapt un parc deosebit de intersant.
O alee foarte frumoasa urca in serpentine spre varful dealului. De-alungul fiecarei serpentine sunt 2-3 foisoare construite din ciment fiecare cu cate o icoana cu explicatii in limba romana, maghiara ,germana si engleza si care simbolizeaza drumul crucii.
Aleea este marginita de un gard viu din molid care contrasteaza frumos cu exemplarele uriase de larice. Totul i-a forma unui labirint.
Ne simtim ca intr-un vechi parc englezesc.
Coboram din aceasta gradina dendrologica si privirea ne este atrasa de trei copaci uriasi.
Ne apropiem de ei. Sunt monumentali. Cred ca au cel putin 350 de ani.
Sunt tei (Tillia cordata). Doi dintre ei mai scorburosi dar unul perfect sanatos. Coralia ma roaga sa stau langa un tei sa fotografieze copacul comparativ cu un om. Ne bufneste rasul cand realizam ca eu nu sunt cel mai bun model de a exprima masivitatea copacului ci chiar din contra ...
Caldura continua sa ne moleseasca. Pa ulita din dreptul teilor cateva batrane stau pe bancile din fata caselor. Nu discuta intre ele privesc doar plictisite cum gainile fac baie in nisip.
Linistea este intrerupta de glasul unei tiganci care ofera insistent vase emailate in schimbul fierului vechi. Totul pare desprins dintr-un tablou vechi.
Ne oprim la magazinul din apropiere care binenteles se cheama ,, La trei tei" unde cumparam inghetata. Cu doar 2 lei cumparam 3 inghetate. La pretul asta ne era frica sa le mancam...
Dar au fost foarte bune, dovada ca ce este foarte ieftin poate fii si foarte bun.
Plecam din Costiui cu sentimentul unei calatorii in trecut unde albul sarii a conservat perfect parfumul de epoca al localitatii.

2009-05-17T00:23:00.000-07:00

2009-05-17T00:22:00.000-07:00

2009-05-17T00:21:00.000-07:00

2009-05-17T00:20:00.001-07:00

2009-05-17T00:20:00.000-07:00

2009-05-17T00:19:00.001-07:00

2009-05-17T00:19:00.000-07:00

2009-05-17T00:18:00.000-07:00

2009-05-17T00:17:00.001-07:00

2009-05-17T00:17:00.000-07:00

2009-05-17T00:16:00.000-07:00

2009-05-17T00:15:00.000-07:00

2009-05-16T11:29:00.000-07:00

2009-05-16T11:28:00.000-07:00

Piciorul lui Ballack

2009-03-12T11:06:00.000-07:00

Amintiri din vara

In iulie 2008 am plecat in Germania pentru un contract de export.
Am plecat duminica dimineata devreme sa fiu spre seara in localitatea unde aveam intalnirea.
Am strabatut Ungaria si Austria destul de repede (duminica nu circula camioanele) si am intrat in Germania pe la ora 14.00.
Observ ca aproape toate masinile aveau stegulete cu steagul Germaniei lipite de masini unele si steaguri mari pe care unii pasageri din masina le fluturau scotind chiar si strigate de bucurie.
Nu prea intelegam ce se intampla.
Dau drumul la radio si aflu spre rusinea mea (ar zice multi microbisti) ca in seara respectiva se desfasoara la Viena finala Campionatului European de fotbal iar in finala joaca Germania cu Spania.
Plec linistit mai departe si ma amuz de nebunia de pe autostrada.
Emisiunea radio pe care o ascultam se intrerupe brusc pentru un anunt important. Ma si speriu, ce s-o fii intamplat ?
Se anunta ca Ballack , capitanul echipei Germaniei a suferit o entorsa la un picior si este posibil sa nu poata intra pe teren pana la inceperea jocului. Schimb postul enervat de banalitatea (pentru mine cel putin ) stirii.
Dar la toate posturile subiectul principal era piciorul lui Ballack.
Devenise prioritate nationala in Germania. La toate buletinele de stiri era prima stire. Ca stire secundara era faptul ca Siemens va concedia 17.000 de angajati in urmatorul an, (ce mai, un fleac..).
Conduc mai departe si ma tot minunez de puterea si influenta pe care o are fotbalul in societate.
La un moment , vazand ce intensitate iau evenimentele ma strafulgera un gand: Ce se intampla daca asta seara pierde Germania iar partenerii mei de afaceri cu care ma intalnesc luni vin prost dispusi la servici si pot influenta negativ contractul cu firma noastra?
Si brusc devin si eu interesat de piciorul lui Ballack !!!
Caut pe canalele de stiri ultimele noutati despre el.
Pe la ora 17.30 se intrerupe din nou programul: Se da stirea care linisteste natiunea germana si inclusiv pe mine - Ballack va intra in teren.
Ajung in cele din urma la Pensiunea unde mi-ar rezervat cazarea.
Meciul incepuse de cateva minute iar terasa din curtea pensiunii era plina cu localnici care urmarea meciul la cateva televizoare montate cu aceasta ocazie.
Nu gasesc nici un loc si intru in local singur. Ii spun chelneritei ca doresc sa manac ceva. Ma serveste cu o politete tipic nordica, deloc incantata de poftele mele culinare din timpul meciului. La pauza lumea navaleste in interior pentru a merge la toaleta. O batranica cu obrajii pictati cu steagul Germaniei o intreaba pe chelnerita: Cine este domnul asta de poate manca in timp ce Germania este condusa cu 1-0 ? Chelnerita ii raspunde ca nu stie dar ca vorbesc germana.
Batrana imi arunca o privire care imi stopeaza apetitul meu oricum exagerat.
Se termina meciul: Germania pierde in fata Spaniei.
Ma duc sa ma culc , resemnat la ce se va intampla maine cu contractul meu.
A doua zi ma prezint la sediul firmei germane. Stau la receptie (este o firma mare) si astept. Nimeni nu zambeste macar. Ma incurajez zicandu-mi ca este luni dimineata. Iar luni dimineata in general nu zambeste nimeni.
Aflu ca partenerul meu de discutii este o doamna. Lucru care ma linisteste destul de tare.
Ma intalnesc cu ea. Imi zambeste. Inca de la inceputul discutiei imi spune ca este de origine poloneza, lucru care ma linisteste si mai tare...

Buna vecinatate

2009-02-24T06:30:00.001-08:00

Am copilarit intr-o colonie germana din judetul Satu Mare.
Un sat cu reguli precise unde ordinea si disciplina era traditionala.
Relatiile intre vecini erau foarte clare. Se salutau reciproc, se ajutau la nevoie dar fiecare isi ducea viata intr-un cadru limitat in familie.
Activitatile din cadrul familiei erau la randul lor foarte atent programate, lucrul la camp, sarbatori, mersul la biserica etc.
Casa bunicilor era intr-o curte comuna cu a altei famili.
Copil fiind stiam ca nu avem voie in jocul nostru sa trecem in gradina vecinului.
Era o granita imaginara ,fara gard dar pe care o respectam.
La varsta de 6 ani parintii m-au adus la scoala in Baia-Mare.
O scara de bloc tipica de cartier.
Cu ochii mirati de copil ma uitam la d-na Domsa cum intra la noi in casa fara sa bata la usa (usile in scara nu erau de regula incuiate) si ii cerea mamei mele un pahar de zahar.
La fel venea d-na Pohl sa dea un telefon de la noi. La randul nostru , mama mergea la tanti Zoia sa ii ceara imprumut un ou, etc etc.
Sora mea Helga care era mai mare decat mine manca adesea la vecina Emilia.
Nu puteam atunci pricepe ce se intampla.
Pe scara era un dute-vino.
Desigur mai erau vreo 2-3 vecini mai ursuzi si care nu intrau in "circuit".
Recunosc ca m-am obisnuit repede cu aceasta atmosfera care a inceput chiar sa imi placa.
A venit Revolutia din 1989. Societatea a inceput sa se structureze. Relatiile intre vecini sa se raceasca. In parcare au aparut masini mai scumpe, masini mai ieftine.
Au inceput certurile pentru locurile de parcare.
Multi vecini au ajuns sa nu isi mai vorbeasca.
Acum este liniste in scara. Se mai aud pasii vreunui vecin care se intoarce acasa. Se aude zgomotul broastelor inchise.
Intr-o seara vin de la birou acasa. Sotia mea vrea sa gateasca ceva special.
La un moment dat vad ca sovaie si imi spune:
"Ma duc pana la vecina de vis-a-vis sa ii cer imprumut o ceapa"
O strang in brate si o sarut. Ramane mirata nu stie ce m-a apucat. Ii spun:
"Mi-ai adus aminte de niste vremuri frumoase"
Din pacate demult uitate...

Bisericuta din Balan

2009-02-08T01:33:00.001-08:00

Bisericuta de lemn din Balan

Tencuiala exterioara

Sindrila

Usa de intrare

Daca vizitati Gradina Zmeilor merita sa mai parcurgeti inca 10 km pama in comuna Balan pentru a vedea o capodopera de arhitectura populara.

Este considerata de unii specialisti ca fiind una din cele mai vechi biserici de lemn din Salaj.

Imi aduc aminte ca acum vreo 4-5 ani eram in vizita la casuta de vacanta a unui arhitect baimarean tocmai la Guruslau in judetul Salaj.

Acolo am cunoscut o doamna care lucra la Muzeu in Zalau si se ocupa cu arhitectura populara.

Auzind ca sunt din Maramures si sunt pasionat printre altele si de arhitectura populara ma intreba: Stiati ca la noi in Salaj sunt mai multe biserici din lemn decat la voi in Maramures ?

Intrebarea ei m-a pus pe jar. Mandria mea de maramuresean nu putea accepta asa ceva. Si asa am intrat intr-o polemica prin care am reusit sa castig antipatia doamnei...

M-am documentat ulterior si chiar daca am avut dreptate in judetul Maramures fiind 96 de biserici din lemn fata de 92 in Salaj m-a uimit numarul mare al bisericilor din Salaj si mai ales faptul ca sunt atat de putin cunoscute.

Cele din Maramures sunt intradevar mult mai mediatizate.

Asadar daca vizitati Salajul merita sa vedeti aceste bijuterii din lemn.

Gradina Zmeilor

2009-02-08T01:00:00.001-08:00

''Meteora" Salajului

Prin padurea de pe culme

"Focile"

Imagine de la baza

Profitand de vremea buna de sambata am decis sa facem o iesire Foto la Gradina Zmeilor din raza comunei Galgau Almasului.

Obiectivul turistic se gaseste la aproximativ 15 km de orasu Jibou.

Pornim din Baia-Mare in jurul orei 10. Drumul pana la Jibou ne poarta prin satele situate de-alungul Somesului.

Ajungem in Jibou. La intrare se gaseste un panou care invita la vizitarea Gradinii Botanice. Observ cu placere ca aceasta inedita Gradina Botanica se cheama "Vasile Fati" dupa numele celui care s-a luptat si si-a dedicat toata viata ca aceasta gradina sa devina ceea ce este astazi respectiv una din cele mai frumoase Gradini Botanice ale Romaniei.

Trecem pe langa noua biserica greco-catolica cu o arhitectura foarte moderna si o luam in stanga prin satul Var pana la Galgaul Amlasului.

Un indicator spre dreapta ne arata ca auntem aproape de destinatie.

Urcam cu masina pe o ulita cam noroioasa (spalasem masina cu o seara inainte) si urcam spre dealul care strajuieste "Zmeii'.

Parcam langa o cabana recent construita si o luam perpedes spre culme.

O zi splendida cu un cer de un albastru ireal. Urcam pe culme de unde pozam Zmeii de sus. Stancile cu forme ciudate invita fantezia sa zburde.

Deslusim forme de animale, pasari, imparati etc.

Cobaram de pe culme si ne plimbam printre ei. Sunt impresionanti ca forma.

Cararea ne poarta mai departe spre marginea platoului unde descoperim un mic tau sub bolta rotunjita a stancii. De sus un firicel de apa alimenteaza taul. O numim "Laguna verde" dupa culoarea apei.

Hoinarim prin zona inca putin si ne intoarcem incet spre masina.

Este totusi februarie iar soarele este inca cu "dinti".

Dumbraveni; pe urmele marelui botanist Anton Czecz

2009-02-04T08:47:00.000-08:00

Satul Dumbraveni din judetul Bistrita

Vasile Iuga

In drum spre fostul cimitir romano-catolic

Biserica ortodoxa din Dumbraveni

Mormant vechi in cimitirul catolic

Cum m-am ocupat de studiul florei regiunii Maramuresului si in special al Tarii Lapusului m-am lovit de foarte multe ori in cercetarea mea in special bibliografica de un anumit Botanist Anton Czecz. Nu a publicat decat o singura lucrare de botanica in care descrie speciile din Herbariul sau.

Un Herbariu impresionant cu peste 40.000 de coli care se gaseste in custodia Gradinii Botanice din Cluj.

S-a nascut la Dej in anul 1801 intr-o familie de nivel mediu. A fost comerciant si proprietar de terenuri in acest oras. A trait la Dej pana in 1840 dupa care se retrage definitiv in satul Dumbraveni la copii surorii lui unde cumpara terenuri agricole. Acolo contribuie la constructia unei biserici romano-catolice si a unei scoli catolice.

,, Se retrage in singuratate" spune un alt botanist , cu intentia de a se dedica total studiului botanicii. Cerceteaza zona Culmii Breaza, Muntii Tibles, Rodnei. Descopera o specie noua pentru stiinta Bubleurum Rodnense Czetzi si i se dedica mai tarziu in numele lui o specie desoperita de Episcopul Catolic si Botanist Haynald specia Erysimum Czetzianum.

Din Herbariul sau s-au inspirat foarte multi botanisti ai vremii ca Ferdinand Schur Profesor la Sibiu, Michael Fus Profesor de teologie la Sibiu, Ladislau Simonkai Profesor la Arad s.a.m.d. si il citeaza des in lucrarile lor.

Daca despre ceilalti botanisti s-a scris carti despre viata lor, s-au ridicat monumente etc., Botanistul Anton Czecz a ramas intr-un con de umbra singura marturie vie este Herbariul sau impresionant si citarea lui in lucrari despre Flora Tinutului Nasaud si Lapus.

Gasind unele similitudini cu mine (provine dintr-o familie medie - om de afacei pasionat de botanica - se retrage dedicandu-se total studiul botanicii lucru care intentionez sa-l fac si eu in urmatorii 5-10 ani) m-am simtit atras de a explora mai mult universul enigmatic al lui Czecz.

M-am lovit de prima bariera... In lexicoanele vechi apare ca s-a retras in satul Gancs care nu apare nicaieri pe hartile actuale. Am gasit ulterior pe Net ca este vorba de satul Dumbraveni. Apoi l-am gasit pe harta.

Acum doua zile mi s-a ivit ocazia sa merg in delegatie la Cugir in judetul Alba si ajungand la Dej am zis sa deviez un pic de la traseu si sa merg pana in satul Dumbraveni curios sa vad daca a mai ramas vreo urma a lui, respectiv vreo cruce in cimitir.

A murit la Dumbraveni in 1865 unde a si fost inmormantat.

Asadar deviez de la Dej spre Bistrita. Trec de Reteag unde ar fii trebuit sa o i-ai spre stanga spre Ciceu Mihaiesti dar lipsa unui indicator ma face sa continui drumul pana la Uriu unde o doamna ma dirijeaza inapoi la Reteag. Gasesc in sfarsit drumul spre Ciceu Mihaiesti. In mijlocul comunei se inalta un frumos Monument dedicat eroilor cazuti in primul razboi mondial.

Apare primul indicator spre Dumbraveni 6 km.

Purced la drum spe Dumbraveni pe un drum semiasfaltat dar bun.

La iesire din Ciceu Mihaiesti imi face semn un batranel si ma roaga sa il duc pana in Dumbraveni. Imi spune ca a sost sa isi plateasca ,,birurile" la primarie.

Ajungem in Dumbraveni. Ma cuprinde o emotie la vederea tablei de intrare in localitate. Batranelul coboara la biserica unde opresc si eu. E biserica ortodoxa , frumoasa si foarte ingrijita. Ma uit la cateva cruci vechi dar nu gasesc nimic relevant. Ies din curtea bisericii si sunt oprit de doi localnici care ma intreaba politicos pe cine caut.

Le spun despre ce este vorba. Intamplator ambii sunt consilierii satului la Primaria Comunei Ciceu Giurgesti.

Cel mai in varsta zambeste si imi spune : Aceasta este biserica ortodoxa, mai incolo este biserica Baptista , acolo pe deal este cimitirul ortodox , pe celalat deal este cimitirul evreiesc, iar dincolo chiar langa casa mea este cimitirul catolic. Chiar casa si gospodaria mea este pe locul fostului domeniu al unui mosier din Dej (cel mai probabil Czecz al nostru).

Ne amuzam de coincidenta de a ma intalni chiar cu persoana care ar putea sa ma ajute. Urcam in masina si mergem spre casa lui. Trecem un podet frumos si urcam in fostul cimitir catoloic.

Se mai pastreaza doar trei cruci din piatra. Nu reusesc sa deslusesc prea multe din ce scria pe cruce dar imi este clar ca pe aici puteau fii ramasitele pamantesti al marelui botanist.

Ma uit in jur la dealurile din jurul satului si imi trec prin minte sutele de specii de plante citate in lucrari de specialitate cu indicativul Czecz-Gancs.

Batranul imi spune ca biserica veche catolica a fost mutata la Manastirea Casiel Strambu.

Imi spune ca il cheama Vasile Iuga. Ii spun ca in Maramures la noi numele de Iuga este foarte des intalnit si este un nume nobiliar.

In ochii inteligenti ai lui Iuga apare o licarire si imi spune razand: ,, Eu nu sunt nobil dar va invit sa vedeti ce gospodarie frumoasa am."

Intram in curte unde ne intampina un splendid Ciobanesc mioritic.

Sotia dansului ma chestioneaza cu intrebari tipic femeiesti: Dar de unde sunteti ?, Cum va cheama ?, Dar sunteti casatorit? Aveti copii ? etc, etc.

Imi spune ca nepotul ei este medic veterinar in Seini ,, Baiat tare bun, ca un inger..."

Ii povestesc doamnei Iuga de confuzia cu Dumbraveni si Gancs. Imi spune o istorioara amuzanta. Pana prin 1900 s-a chemat Gancs dar tiganii din zona ii spuneau Canci care inseamna ,,nimic".

Si atunci locuitorii au facut cerere sa fie schimbata denumirea in Dumbraveni.

Facem schimb de telefoane , iar familia Iuga ma invita sa organizam o tabara de Botanica la Dumbraveni in cintea Botanistului Czecz.

Accept cu placere ideea sper sa o putem si materializa.

Mi-a spus ca va vorbi si cu primarul poate ridicam o cruce comemorativa in memoria lui.

M-a despart de sotii Iuga si le multumesc de ospitalitate.

Plec din Dumbraveni cu un sentiment placut ca poate acolo sus se uita Czecz la mine si se bucura ca dupa 150 de ani s-a gandit cineva la el.

Gheorghe

2008-11-24T10:55:00.000-08:00

Trei generatii; Bunica, mama si fiul Gheorghe

Bunicul ascultand povestea satului

Ascultand slujba de duminica

Trei surori

Biserica satului Manastirea

Duminica vizitam satul Manastirea. Se ajunge pe un drum de macadam din Sat Sugatag. Drumul urca serpuind pe un deal iar pe varful lui troneaza o veche biserica de lemn.

Denumirea de Manastirea provine de la faptul ca aici a existat o manastire de calugari. Legenda spune ca acesti calugari au fost izgoniti , iar la plecarea lor acestia au blestemat ca acest sat sa ramana fara copii si incet sa dispara.

Legenda este inca vie in memoria localnicilor care traiesc aici. Satul se reduce pe zi ce trece ca numar iar in sat nu mai exista scoala din lipsa copiilor.

Ajungem aproape de terminarea slujbei la biserica. Facem cateva poze. Cautam cruci vechi in cimitir dar nu prea gasim.

Iese lumea din biserica. O mana de oameni. Imbracati frumos de sarbatoare. Le starnim curiozitatea. Lumea il recunoaste pe Profesorul Biltiu de la televizor '' Dvs. sunteti d-l Profesor de le televizor cu folclorul ?". Se bucura mult la vederea noastra.

Localnicii ne povestesc despre legenda satului si drama lor.

Un baietas frumos imbracat este impins de bunica lui sa se prezinte.

Se apropie spre noi si spune mandru,, Eu sunt Gheorghe"

Bunica mandra de el spune mai in gluma mai in serios: "Pe el ne bazam sa salveze satul asta."

M-a impresionat faptul ca nu este Gheorghita, Ghita , Ghitzuca sau alte diminutive, copil fiind.

Gheorghe al nostru s-a prezentat cu maturitatea unui barbat pe care satul vrea sa se sprijine.

O mama ne prezinta cele trei fiice: '' Toate trei mi-s de maritat. Fete harnice, le-am invatat si crescut asa cum trebuie sa fie o femeie in casa".

Intradevar toate trei frumoase si bine crescute.

Ii urez mamei si fetelor mult noroc in viata si ne retragem in biserica.

Un preot tanar si entuziast ne prezinta biserica. Este foarte atasat de oamenii minunati de aici. Se lupta si el cu mentalitatea si cu incercarea de a scoate oamenilor din cap legenda cu blestemul.

Plecam din satul Manastirea. De la o poarta ne face cu mana Gheorghe.

Pe fata lui se citeste optimismul.

Poate el va salva satul de la disparitie.

Breb satul primoridal

2008-11-23T11:36:00.000-08:00

Biserica de lemn din Breb

Cruce cu pui

Cruce celtica

Plictiseala

Cruce ancora

Soarele frant inseamna sfarsitul lumii

Arta populara pe poarta din curtea bisericii noi

Vedere Breb

Excursia nostra documentara a continuat spre Breb.

Am mai fost la Breb cu doua ocazii inainte.

Prima data cu scoala eram intr-o excursie la Creasta Cocosului si Taul Morarenilor unde ne-a prins o ploaie torentiala. Am decis sa coboram in satul Breb fiind cel mai apropiat punct pentru a ne adaposti.

Am intrat in Breb si am fugit la prima casa. Pe prispa casei statea o femeie care privea la natura dezlantuita. Ii striga sutului: Ion o zanit un cocon din Baie. La vremea aceea nu am inteles nimic din ce spuse femeia dar imi aduc aminte cu placere de aceste cuvinte.

Gazda ne-a primit in casa , ne-a lasat sa ne uscam hainele. Ne-a si servit cu cozonac si mere. Tipic maramuresean.

Sunt convins ca de aceasi bine primire am fii avut-o la oricare gospodarie din sat.

A doua oara am fost impreuna cu D-na Eliza Olos, (Biolog, autoarea mai multor lucrari despre Flora Maramuresului). Ne-a dus sa vedem Ierbarul lui Alexandru Borza (fost Profesor Universitar, fondatorul Gradinii Botanice de la Cluj-Napoca).Ierbarul era in posesia Preotului Antal din satul Breb. Sotia Parintelui era Profesoara de Biologie si impreuna cu sotul participau la diferite manifestari stiintifice cu lucrari de etnobotanica despre zona Breb.

Dupa moartea parintelui sotia dansului s-a mutat la Sighet, Ierbarul intrand in posesia fiului lor Calin, tot preot in sat.

Asadar ne intampina Parintele Calin Antal. La inceput circumspect, ne arata apoi Ierbarul.

Suntem dezamagiti. Ierbarul era mutat intr-o anexa a grajdului in calea umezelii si a insectelor.

Rasfoim cateva coli. Flora Chinei si a Japoniei era tinuta in aceste conditii...

D-na Olos incearca sa il convinga pe Parintele Antal Jr. sa doneze Ierbariul , Gradinii Botanice de la Cluj unde putea fii expus si tratat in conditii mai bune. Ne lovem de un refuz categoric.

In fond era proprietatea lui si putea dispune de el cum vroia.

Citeam peste ani in lucrarea d-nei Terezia Tataru (Maramures, mandria si durerea noastra ca Ierbarul Borza a fost vandut in Germania. Ma intristez din nou.

Asadar in vara lui 2008 ma aflu din nou la Breb impreuna cu Profesorul Pamfil Biltiu in cautarea crucilor vechi din lemn si piatra.

Intram intai in curtea bisericii noi. Gasim cateva cruci vechi vrancene.

Ne bucuram de gasirea unei vechi cruci din piatra tip ancora. O fotografiem de mai multe ori.

Mergem mai departe spre biserica veche. In drum zarim o moara veche pe apa cu o valtoare pentru spalat cergi. Locul pare desprins dintr-o poveste din trecut. Facem multe poze. Cristi Dulfu prietenul nostru e fascinat de acest loc.

Ajungem la biserica veche. Ne intampina vechea mea cunostinta Calin Antal. Este slabit si imbatranit de la ultima noastra intalnire. Nu isi mai aduce aminte de mine. Il intreb de Ierbar. Imi spune ca la dat Muzeului Bruckenthal de la Sibiu. Rasuflu usurat desi mi-ar fi placut totusi sa fii ajuns la Cluj la Gradina Botanica.

In curtea bisericii troneaza doua exemplare de Pinus nigra. Plus vegetatia plantata in jur tradeaza existenta aici a doi botanisti pasionati; sotii Antal.

Intram in cimitirul din apropierea bisericii. Gasim cateva cruci celtice foarte vechi.

Il intreb pe Profesorul Biltiu ce se poate face pentru a proteja aceste cruci?

Imi raspunde scurt: Deocamdata nimic...

Sunt proprietatea urmasilor si au dreptul sa si le schimbe.

Lucru din pacate vizibil si aici. Au aparut foarte multe cruci din teava, in locul celor vechi.

Plecam cu inima stransa ca aceste capodopere ale artei populare vor diparea cu timpul daca nu se va face ceva pentru protectia lor

Bisericuta de la Surdesti

2008-11-19T11:56:00.001-08:00

Cruce catolica

Cruce celtica

Cruce vranceana

Cruce trilobata

Bisericuta de la Surdesti

Impreuna cu d-l Profesor Pamfil Biltiu, folclorist si expert in arta populara maramureseana an intreprins o excursie documentara in cateva sate maramuresene.

Ne-a insotit sotia dansului Maria Biltiu, coautoare la multe din cartile dansului, sotia mea Coralia, si Cristi Dulfu un prieten de familie , farmacist si pasionat de fotografie.

Prima oprire in drumul nostru a fost bisericuta de lemn de la Surdesti.

Asezata in imediata apropiere a drumului Baia Mare -Cavnic, este eclipsata de mai bine cunoscuta biserica Monument de la Surdesti, renumita prin recordul de inaltime.

Bisericuta de mici dimensiuni o fost construita conform legendei de un fost raufacator care si-a intors fata la Dumnezeu si a construit aceasta bisericuta intru iertarea pacatelor.

Pe peretii bisericutei sunt atarnate vechi cruci din lemn de toate tipurile.

Este ca si o expozitie tematica in aer liber.

Regasim aici aproape toate tipurile de cruci specifice Maramuresului.

Cruce catolica, vranceana, trilobata, cu pui.

Daca treceti prin Surdesti nu ocoliti aceasta bijuterie de arta populara.

Muntele Varatec

2008-11-17T09:42:00.001-08:00

Podet peste o mlastina mezotrofa

De pe Varful Varatec (1357 m) privind spre Depresiunea Maramuresului

Pajuistea montana a Varatecului

Drum prin mijlocul pasunii spre Releul TV

Drum forestier spre Varactec

Muntele Secu vazut de pe Varatec

Cascada de pe Paraul Alb (detaliu)

Cascada de pe Paraul Alb

Duminica ne-am decis sa mergem pe Valea Alba. Iesim din Baiut in partea de sus a localitatii. Peisaj dezolant ca urmare a activitatii miniere. Industrializarea a muscat din frumusetea naturii.

Initial am dorit sa mergem pe Paraul Alb dar o bariera silvica ne blocheaza calea. Ne decidem sa mergem mai departe spre Varatec. Urcam serpentinele spre Mina Varatec. Ajungem la Mina Varatec de unde o luam spre dreapta iar nu dupa mult timp apare o intersectie unde o luam spre stanga.

Drumul urca sustinut facand cateva bucle mari. Urcusul final este pe o panta abrupta care iese in golul Muntelui.

Ne mira inclinatia pantei pe care se circula spre Releul de Televiziune.

Am inteles ca se transporta materiale si alimente pentru cei care lucreaza si locuiesc acolo.

Ajungand in golul de munte privelistea se deschide spre Muntele Secu in dreapta. In fata se afla larga Depresiune a Maramuresului.

In stanga se continua sirul Muntiilor Plesca si Prislop cu frumoasa Piatra a Prislopului.

Campul seamana intrucatva cu platoul Ignisului. Drumuri care razbat prin golul muntelui. Pe varf cateva antene mari.

In stanga gasim o mlastina de trecere (mezotrofa) peste care trece un pod din lemn.

Varful este acoperit de molizi. Frigul si vantul rece ne scurteaza vizita pe varf. Este totusi mijlocul lui Noiembrie si suntem imbracati mult prea subtire pentru vantul si temperatura de aici.

Intentia nostra de a vizita turbaria de pe versantul estic va ramane pentru la anul.

Cobaram inapoi in pas repejor la Mina Varatec de unde luam masina inapoi spre Baiut. Pe drum facem si o pana de cauciuc care ne mai stoarce de energie.

In Baiut ne steapta Viorel si Kiki cu celebra placinta cu racuina, pizza , clatite...

Dupa acest festin ne intoarcem spre casa cu tristetea ca acest Weekend minunat s-a terminat si incepe o noua saptamana de lucru.

Valea Rauoaia

2008-11-16T13:11:00.001-08:00

Cruce la intersectia cu Valea Ciormolina

Repezisuri pe Rauoaia Mare

Deschampsia flexuosa

Musuroaie de pamant cu piatra

Copaci seculari la obarsia Vaii Rauoaia

Papura Phragmites

Carlina acaulis

Aranjament natural in mijlocul unei belti eutrofe

Lamium maculatum inflorit in Noiembrie

Placa comemorativa

Stanca Bratienilor

De la Manastirea Lapus am plecat mai departe pe firul Vaii Rauoaia pe un drum forestier destul de bine intretinut.

Se executau lucrari de indiguire a malurilor.

Dupa cativa kilometri ajungem la Popasul Bratienilor. Un loc de popas cu un izvor limpede. Pe o stanca este fixata o placa comemorativa inchinata fostului ministru Bratianu care a retrocedat padurea comunala satului Lapus. Frumos omagiu si de altfel putin cunoscut.

Mergem mai departe pe firul vaii si ajungem la o intersectie de drumuri forestiere. La dreapta se desprinde drumul pe Valea Ciormolina pe care se poate inainta cativa kilometri.

In preajma apar cateva case izolate si cateva cruci comemorative.

Presupun ca suntem in vatra fostului sat Poduroi, disparut la inceputul secolului trecut.

Aici a existat un combinat siderurgic. O mare parte din muncitorii de aici au fost adusi din Austria, Germania. Multi dintre acesti muncitori s-au transferat ulterior la minele de la Baiut si Cavnic.

Gasesc o similitudine intre acest loc si fostul sat Jereapan din raza comunei Budesti, cu aceasi soarta a disparitiei din cauza monoindustrializarii.

Imi mai aduc aminte ca am vazut o cruce frumoasa din fonta in cimitirul romano-catolic din Grosii Tiblesului care apartine unei baronese din Austria ,si care a murit rapusa de o boala in timpul unei vizite aici la Poduroi.

Mergem mai departe pe firul vaii. Drumul nu mai este atat de bun si o luam perpedes. Dupa alti 3 km ajungem la un mic canton silvic unde lucrau cativa forestieri.

Langa cabana era o rulota pe care scria BURLACII. Ne amuzam si ne aducem aminte de o poveste din Baiut unde au venit cativa ucrainieni

din Poienile de sub Munte la exploatat padurea . Foarte buni specialisti si foarte harnici barbati aduceau cu ei si o femeie care le gatea si le spala hainele. Fiind o ucraineanca blonda si frumoasa , cat erau barbatii dusi in padure , unii barbati din Baiut incercau sa o curteze. Dar ea era foarte atasata de barbatii ei cu care venise plus ca nu stia decat ucraineana.

Am aflat ulterior ca aceste mici colonii forestiere au si cate o femeie care le face menajul, si care se cheama caimanita.

Nu imi dau seama de und vine numele de caimanita dar se pare ca barbatii acestia de pe Valea Rauoaia nu aveau asa ceva de vreme ce pe Rulota lor scria burlacii..

In fine, urcam mai departe pe firul vaii. Drumul devine tot mai greu. Valea se ingusteaza, formand mici sarituri si cascade. Ajungem la capatul drumului forestier de unde urcam pe un drum de tractor pana in saua Hija. O padure monumentala de amestec fag cu brad. Exemplare uriase

acoperite cu muschi si licheni, dovata a puritatii aerului.

Facem multe poze. De ici nu departe se poate cobori in drumul forestier care face legatura dintre Grosii Tiblesului si Botiza.

Ne ia frigul tot contempland copacii uriasi si ne intoarcem cale de cativa kilometri pana la masina. Apoi mai departe pana in satul Lapus si mai apoi inapoi in Baiut.

Facem foc in semineu si determin plantele gasite inflorite pe Valea Rauoaia. Sunt convins ca in perioada de vegetatie aici se gasesc multe lucruri interesante. Abia astept sa revin acolo.

Manastirea Lapus

2008-11-16T12:14:00.000-08:00

Poarta manastirii

Biserica din lemn a Manastirii

Casa de oaspeti

Chiliile si altarul de vara

Sambata am hotarat sa mergem pe Valea Rauoaia la Manastirea Lapus.
Am mai fost cu cativa ani in urma. Pe atunci se lucra intens la constructia chiliilor.

Intr-o zi m-am intalnit cu invatatoarea Lucica Achim de la sectia germana a Scolii 12. Mi-a aratat cateva poze din excursia prin Maramures cu elevii. Mi-a arata o poza cu Manastirea de la Lapus pe care nu am recunoscut-o. Mi-a fost rusine m-ai ales ca trec saptamanal la cativa pasi de ea in drumul meu spre Baiut.

Asa am decis ca trebuie sa revedem aceasta Manastire.

Inaintea de intrare in satul Lapus , cum venim dinspre Baiut sau la iesire daca venim dinspre Tg. Lapus drumul o i-a spre stanga (dinspre Baiut), trece pe langa cateva case , apoi drumul urca si coboara un mic deal urmand apoi Valea Rauoii cale de 2 km pana la Manastire.

Ne intampina o poarta frumoasa din zid si o alee strajuita de trandafirii.

In stanga o casa de oaspeti din lemn in stil maramuresean situata pe marginea unui lac.

In fata chiliiile care ne amintesc de Manastirea Sfanta Ana de la Rohia.

In dreapta pe un deal este biserica de lemn a Manastirii. Urcam pe o alee in trepte pavata cu piatra.

Interiorul cu o pictura superba ne aminteste ca stil de Manastirea de la Chiuzbaia. Admiram si iconostasul foarte migalos sculptat.

Apara o calugarita care se ofera sa ne de-a informatii despre biserica.

Este destul de frig inauntru, de aceea nu vrem sa o retinem prea mult.

Cumparam un pliant si cateva iconite.

Ne spune ca este din Poienile Izei , ca si stareta manastirii de altfel.

Ne bucuram si ii spunem ca avem si noi neamuri in Poieni dar ridica din umeri.

,, De la varsta de 9 ani sunt plecata de acasa la Manastire. Nu imi aduc foarte bine aminte de oamenii din sat. Ne mai spune ca a implinit recent 18 ani."

Sunt convins ca unii o compatimesc pentru tineretea petrecuta la manastire dar sunt convins ca multi o si admira pentru crezul ei.

Dar sunt foarte putini cei care ar fii avut puterea sa procedeze la fel.

De aceea cred ca cel mai nimerit ar fii sa lasam aici o vorba din batrani;

,, Sa nu judecam pe nimeni. Exista cineva acolo sus care are dreptul sa ne judece..."

Lectia Ignis

2008-11-11T10:35:00.000-08:00

Ienupar pitic

Antennaria dioica

Cartierul Ferneziu vazut de pe varful Ignis

Potentilla erecta

Cainele lui Misu

Stanci pe marginea platoului Ignis.

Duminica am fost pe platoul Ignis. Am urcat prima data cu masina pana pe platoul subalpin. De la Izvoare un drum forestier ne duce prin cateva serpentine pana sus pe platou. Imi aduc aminte ca am fost in 1985 cu un prieten urcand din Chiuzbaia la un inceput de aprilie.Erau inca pete de zapada pe platou. Mai am cateva poze alb-negru de la aceea tura.

Noi am urcat cu masina pana la marginea platoului.De acolo ne-am plimbat pana pe varf si pe platou.

Am cercetat putin pajistea subalpina. Mult Festuca rubra, Potentille erecta, Vaccinium myrtillus etc.

Tufe de ienupar ( Juniperus communis) si foarte mult scorus de munte (Sorbus aucuparia).

Adevarata asociatie vegetala compusa de acest scorus de munte.

La marginea platoului intalnim stanci izolate cu forme ciudate unele in echilibru instabil.

In preajma lor gasesc Antennaria dioica o planta frumoasa cu flori ale si roze, Viola declinata, etc.

De pe marginea platoului vad ca urca pe o panta foarte inclinata un om insotit de un caine.

Il recunosc pe mai vechi prietenul nostru Misu Moisei, salvamontist, si mare prieten al naturii.

Ne bucuram de revedere. Am foast impreuna la cateva Conferinte nationale si Internationale de Protectia Mediului.

Eu cu Coralia ramanem surprinsi de usurinta cu care Misu a urcat peste 800 m diferenta de nivel fara sa schiteze nici cea mai mica urma de oboseala. Doar cainele lui se puse sa se odihneasca in iarba.

Ii spunem jenati ca suntem cu masina. Il invitam sa coboare cu noi inapoi la Firiza.

Ne spune ca mai vrea sa se plimbe putin cobarand inapoi pe unde a urcat...

Hotaram sa urcam si noi data viitoare pe jos,

Macar de la Izvoare...

Spiritul Maramuresului

2008-09-24T10:21:00.001-07:00

Eram in vizita la Odorheiul Secuiesc la niste prieteni.
Coralia urma sa se intalneasca cu un fost coleg de facultate, actualmente medic specialist ORL in localitate.
Dupa bucuria revederii ne-a invitat sa vedem casa pe care o construieste.
Ne-a aratat cu mandrie interiorul si exteriorul casei.
Exteriorul cu mult lemn si piatra , fapt ce contrasta vizibil cu casele din vecini.
L-am intrebat despre alegerea lui.
Raspunsul lui m-a uns sincer la suflet.
"Primii 10 ani din viata i-am petrecut la bunici in Sighet. Acolo am invatat ca o casa trebuia sa aiba lemn si piatra. Acest lucru mi-a ramas in suflet si nu am putut sa nu o duc mai departe"

Oberwischau 02.08.2008

2008-08-06T03:48:00.000-07:00

In orasul Viseul de Sus exista o comunitate inchegata de etnici germani cu origine din Austria Superioara (Oberoesterreich) si din Regiunea Zips (actualmente in Slovacia).
Tipterii din Viseu au fost colonizati in aceasta regiune fiind specializati in exploatarile forestiere.
S-au asezat destul de compact in partea nordica a orasului , construidu-si case frumoase , preponderent din lemn.
Si-au pastrat de-alungul anilor limba si traditiile, fiind la ora actuala una din putinele localitati din Romania unde mai poti auzi vorbindu-se in limba germana pe strada.
Cartierul Tipterei pastreaza si acum arhitectura specific austriaca.
Dupa Revolutie multe familii de Tipteri au emigrat in Germania stabilindu-se preponderent in Orasul Ingolstadt, oras cunoscut prin Fabrica Audi din localitate.
Tipterii de la Viseu s-au reunit dupa 1989 in Forumul Democrat German Viseul de Sus.
Anual se organizeaza serbari prin care se prezinta portul popular , cantece si dansuri specifice.
Forumul din Viseu organizeaza si Festivalul minoritatilordin Maramures.
Si anul acesta am participat la Festivalul Tipterilor. A fost foarte frumos si au participat multi oaspeti din Romania, Germania si Slovacia.
Programul cultural s-a tinut la Casa de Cultura din Viseu de Sus iar a doua zi a avut loc marsul traditional al grupelor de dans de la sediul Forumului din Cartierul Tipterei , prin centrul orasului pana la biserica romano-catolica.
Sambata seara are loc Balul Tipterilor cu mult dans si voie buna.
Populatia majoritar romana a iesit pe strazi sa admire si sa aplaude coloana de participanti la sarbatoare.
Este o dovada vie a bunelor relatii interetnice de la Viseu si a respectului de care se bucura Tipterii la Viseu de Sus.
Pentru mine si sotia mea este o sarbatoare in suflet.
Asteptam cu bucurie sarbatoarea si de obicei se lasa cu sute de poze.