Taul Negru

Taul Negru vazut de la Sud are conturul Africii

La obrasia Vaii Delut

Ne-am decis sa mergem la Taul Negru din Muntii Lapusului pe al traseu decat eram obisnuit respectiv din Pasul Neteda (1040 m alt.) peste vf. Magura Mare.

De data aceasta l-am abordat din Pasul Rotunda (1080 m alt.) din dreptul Cantonului Silvic.

L-am invitat si pe colegul meu Vasile Pasca cu sotia Adina si copii Vlad si Alexandra. Mari iubitori de natura au acceptat imediat invitatia mea.

Asadar ne dam intalnire in dreptul Cantonului Silvic si mergem o portiune pe drumul forestier pana aproape de caldarea Vaii Delut.

De aici o luam pe jos trecand pe langa marginea prapastioasa a uneri rupturi de teren nisipos. In jos se vede caldarea imensa a Vaii Delut iar in fata Dealul Ursului dezgolit in mare parte de copaci.

Mergem mai departe pe curba de nivel si urcam usor spre Magura Mare.

Dupa 15 min de mers ne orientam spre dreapta. In desisul padurii apare dintr-o data o poiana cu de aproximativ 1 ha.

Am ajuns la Taul Negru.

Taul nu se vede de pe margine fiind in partea de varf a poienii bombate.

Fenomenul este explicabil prin cresterea succesiva a stratului de muschi de turba Sphagnum sp. Pe marginea turbariei se intinde santul de apa specific numit Lagg.

Lacul are dimensiuni reduse 15 x 10 m si este de culoare inchisa , de unde si denumirea de Taul Negru. Are o adancime mare , peste 6 m pana la primul strat subacvatic de turba.

Apa este acida cu un Ph de aproximatin 4,5 deci nerecomandat a se bea din ea.

Pe marginea lacului intalnim planta carnivora Roua cerului (Drosera rotundifolia), adaptata la aceste conditii severe de trai. Mai intalnim specii relicte care cresc in mod normal in zona de tundra, Vaccinium oxycoccos ssp. microcarpum, Andromeda polifolia.

La margine turbariei intalnim bumbacarita usor de recunoscut dupa puful alb din varful plantei asemanator cu bumbacul.

Taul Negru a fost declarata Rezervatie Naturala pe o arie de 1 ha.

Parerea mea este ca turbariile in general au nevoie de o suprafata de protectie mult mai mare incluzand si padurea din jur. Padurea are rolul de a mentine constant cantitatea de precipitatii atat de necesara turbariilor. In acest sens s-a initiat un proiect de catre d-l Timur Chis de la Muzeul de Stiinte ale Naturii din Sighetu Marmatiei.

Zabovesc inca putin printre minusculele si delicatele plante din turbarie.

Cateva libelule zboara deasupra lacului ca niste elicoptere minuscule.

Aceste libelule sunt omniprezente in zona lacurilor de turbarie, le-am intalnit si la Taul lui Dumitru, Taul Chendroii etc.

Ne luam ramas bun de la Taul Negru si facem cale intoarsa. Cobaram spre saua Delut in caldarea Delut. Nu apreciem corect distantele si coboram o panta cu o diferenta de nivel foarte mare ca apoi sa urcam inapoi pe celalalt versant spre locul unde am lasat masina.

Efortul ma copleseste, sedentarismul de la birou isi spune cateodata cuvantul.

Ajung acasa obosit dar bucuros ca am revazut o minunatie a naturii.

Mocanita - o calatorie in trecut.

Anul acesta am fost prima data cu Mocanita pe Valea Vaserului. Am mai fost cu masina pe Valea Scradei la Manastirea Ortodoxa de acolo dar niciodata cu Mocanita. Citisem multe despre Mocanita, vazusem si un film documentar dar nu se ivise inca ocazia sa fac aceasta experienta inedita.

Ocazia s-a ivit anul acesta cand cu 2 musafiri am decis sa mergem la Viseul de Sus.

Ne-am trezit dimineata devreme sa ajungem in timp la Gara. Imi aduc aminte de vorbele bunicului care imi spunea ,, exista Sala de asteptare in Gara dar nu exista tren care asteapta..."

Ajungem in Gara CFF Viseu. O cladire cocheta , un peron mic, Mocanita astepand pe linie. Totul desprins parca din Filmele Western americane.

La ghiseu o tanara draguta ne primeste si ne ofera biletele de calatorie.

Primim si un pliant gratuit cu traseul Mocanitei.

Iesim si asteptam. Incep sa soseasca si alte masini. In 15 minute parcarea este plina. Masini cu nr. de Cluj, Suceava, Iasi, Constanta, Bucuresti etc.

Colegul meu imi povesteste ca a fost prin anii 92-93. Atunci un singur vagon era pentru turisti si acesta era legat la vagoanele care aduceau busteni de pe Valea Vaserului. Turismul cu Mocanita a evoluat de la an la an ajungandu-se sa fie o garnitura de tren exclusiva pentru turisti.

Vagoanele au fost aduse din Elvetia mai pastrand pe ele destinatile pe care a umblat in tara lor de origine.

Asteptam sa pornim la drum. In ultima clipa mai apar 2 Autocare pline cu turisti din Ungaria. Se mai ataseaza un vagon la Mocanita.

Dupa o intarziere se pune Mocanita in miscare. Este o senzatie deosebita.

Trecem prin cartierul Valea Pestilor , mai apoi Valea Scradei.

Trenuletul trece la mica distanta de gardul oamenilor. Ai impresia ca treci efectiv prin curtile oamenilor.

Facem prima oprire. Se aprovizioneaza Mocanita cu lemne si apa.

La prima oprire in dreptul unei case o femeie vinde gogosi... la propriu.

Lumea coboara si cumpara.

Imi aduc aminte de un banc cu Mocanita... Ion coboara in sat cu Mocanita si il vede pe Gheorghe. Il striga: Hai Gheorghe urca sus sa mergem impreuna spre casa. La care Gheorghe ii raspunde : Nu Ioane, ma grabesc, ma duc pe jos...

Totusi as zice ca Mocanita merge mai repede de cat pasul unui om pe jos.

Dovada ca controlorul care a urcat la noi in vagon sa verifice biletele trebuia sa alerge sa intre in urmatorul compartiment.

Se fac mai multe opriri pentru alimentare cu lemne si apa.

Lumea in compartiment este vesela. Toti admira peisajul.

In compartiment un baietas cu o familie din Buzau intra in vorba cu cei din jur. Parintii il apostrofeaza. Il intreb cum il cheama; Teo, imi raspunde foarte dezinvolt. Mama lui se plange ca copilul este foarte indraznet si de multe ori ii pune pe parinti intr-o postura mai delicata.

Ii spun ca de obicei acesti copii reusesc in viata.Mama lui nu pare totusi foarte convinsa. In fata mea un elvetian savura fiecare clipa a calatoriei.

De fapt micutul ma infoarmeaza ca domnul este din Elvetia.

Si ca sa ii fac concurenta lui Teo intru si eu in vorba cu elvetianul.

Foarte incantat ca poate sa impartaseasca bucuria cuiva imi spune ca s-a pregatit pentru aceasta calatorie de mult timp dar intotdeauna intervenea ceva. A reusit in sfarsit sa vina si este foarte fericit ca poate vedea pe viu

Mocanita. Batranul (apreciez 70-75 de ani) este pasionat de masini pe abur. Are in Elvetia un mic parc personal cu masini pe aburi , tractor, batoza etc. care si acum sunt functionale.

Imi mai spune ca de la Viseu pleaca direct la Resita sa vada Muzeul locomotivelor.

Este de apreciat cand cineva pune atata suflet pentru un Hobby. Din pacate tot mai putini oameni au o pasiune.

Ajungem la statia finala Paltin. Ma astptam sa fie o mica halta , o cabana ceva... Nimic... Pe un copac era o tabla pe care scria Paltin.

Savurez din plin chestia asta. Mi se pare deosebit de originala aceasta halta.

Totusi la marginea padurii intrezaresc cateva mese si banci pentru picnic.

Controlorul , un baiat tanar si foarte pozitiv, vinde cafea, sandvisuri si sucuri la una dintre mese.

Ma plimb putin de-alungul vaii. Gasesc cateva plante interesante Centaurea austriaca, Mycelis muralis si un splendid muschi de turba fixat direct pe stanca, caz mai neobisnuit.

Dupa o ora de pauza ne imbarcam din nou in vagoane si incepe coborarea. De data aceasta nu se mai fac pauze atat de dese, ne mai fiind nevoie de lemne si apa , Mocanita coborand datorita fortei gravitationale , folosindu-se mai mult de frana.

Ajungem dupa inca 2 ore inapoi in Gara CFF Viseu, dupa o calatorie idilica , parca o reintoarcere in timp.

Costiui - un sat cu parfum de epoca

Sambata am plecat intr-o excursie cu intentia de a vizita satul Breb. Prietenul nostru Milu ne roaga cu aceasta ocazie sa il ducem pana la Sighet sa isi revada fostii colegi de la spital unde a activat ca si medic chirurg. Si Milu este un indragostit de Maramures asa ca pe drum comentam evolutia satului maramuresean. Apropo de acest subiect, a aparut o carte interesanta pe aceasta tema : Maramures intre fictiune si realitate. Noile modele. Autor Laura Ghinea.
Ajunsi la Sighet, il lasam pe colegul nostru si ne decidem sa nu ne intoarcem spre Breb ci sa mergem mai departe spre Costiui. Schimbarea traseului nu o prea incanta pe Coralia dar curiozitatea vizitarii unui loc nou o face sa imi impartaseasca ideea.
Dupa ce traversam satul Tisa, unde locuiesc celebrii colectionari de Arta , familia Pipas parcurgem repede cele doua sate Rona de Jos si Rona de Sus ajungem la o bifurcatie unde o luam in dreapta.
Intram peste 2-3 km in satul Costiui. Pe tabla intrarii in localitate ne intampina denumirea localitatii in trei limbi : romana, maghiara si ucraineana.
Ne oprim in centrul localitatii unde troneaza un monument inchinat sfantului Ioan Nepomuc, ocrotitorul spritual al ocnelor de sare.
Pe o tabla deja ruginita apare denumirea Piata Florian iar mai jos pe alta placuta este trecut si in limba germana Florianplatz. Ma mira si ma incanta totodata aceasta denumire.
Incerc sa fac o paralela intre Ocna Sugatag si Costiui care au avut o istorie oarecum asemanatoare dar evolutia din ultimii ani diferita. Izolarea geografica a Costiuiului si mai recent prabusirea lacului de sare l-a facut ca acesta din urma sa cada intr-un con de umbra. Ne uitam cu tristete la locul unde a fost candva lacul cu apa sarata. Stufarisul inca prezent si praful alb al sarii de pe pamantul prabusit m-ai tradeaza faptul ca acolo a fost un lac.
Ma uit la plantele din jur si gasesc cateva specii iubitoare de sare. In zona a studiat si Academicianul Emilian Topa, fost director al Gradinii Botanice din Iasi care a elaborat un studiu despre Flora salina din Costiui, Ocna Sugatag si Slatioara.
Urcam spre Biserica romana-catolica, o biserica mare dar din pacate era inchisa asa ca nu o putem vizita. Admiram din dreptul bisericii rezervatia Padurea de larice (Larix decidua), un unicat pentru judetul nostru. Laricele este un conifer cu un lemn cu o textura foarte frumoasa
fiind singurul conifer la care ii cad frunzele (acele) toamna si infrunzeste din nou primavara.
In tara mai avem Rezervatii de larice in Muntii Ceahlau respectiv Polita cu crini si la Vidolm in Muntii Apuseni.
La orele amiezii era o caldura innabusitoare.
Vis-a-vis de biserica un tanar umplea o galeata de apa la o cismea.
Il intrebam unde este strandul. Foarte plictisit ne indica o directie spunandu-ne ca mergem degeaba.
Curiozitatea ne impinge totosi. Un bazin fara apa cu urme de rugina si cateva casute din lemn lasate in paragina. Ne apuca din nou tristetea.
Ne propunem sa urcam pana la Manastirea Ortodoxa ,, Adormirea Maicii Domnului" aflata pe culmea care desparte Costiuiul de Rona de Sus. Manastirea apartine de Vicariatului Ortodox Ucrainean de la Sighet.
De sus de pe cule admiram cele doua sate. Imprejur sunt pajisti pline cu salvie (Salvia pratensis) si ghizdei (Lotus corniculatus).
Ne oprim la poarta manastirii unde este postat un anunt care interzice intrarea in manastire a femeilor care nu poarta fusta si batic. Coralia neavand in dotare nici una din acestea ramane sa intru doar eu.
Nu zabovesc prea mult. Fac vreo 2-3 poze si ma intorc la masina.
Coboram inapoi spre Costiui. Privirea ne este atrasa de o padure compacta de larice unde pe varful dealului troneaza o bisericuta. Ne propunem sa urcam pana la ea.
Ajungem in dreptul padurii respective, de fapt un parc deosebit de intersant.
O alee foarte frumoasa urca in serpentine spre varful dealului. De-alungul fiecarei serpentine sunt 2-3 foisoare construite din ciment fiecare cu cate o icoana cu explicatii in limba romana, maghiara ,germana si engleza si care simbolizeaza drumul crucii.
Aleea este marginita de un gard viu din molid care contrasteaza frumos cu exemplarele uriase de larice. Totul i-a forma unui labirint.
Ne simtim ca intr-un vechi parc englezesc.
Coboram din aceasta gradina dendrologica si privirea ne este atrasa de trei copaci uriasi.
Ne apropiem de ei. Sunt monumentali. Cred ca au cel putin 350 de ani.
Sunt tei (Tillia cordata). Doi dintre ei mai scorburosi dar unul perfect sanatos. Coralia ma roaga sa stau langa un tei sa fotografieze copacul comparativ cu un om. Ne bufneste rasul cand realizam ca eu nu sunt cel mai bun model de a exprima masivitatea copacului ci chiar din contra ...
Caldura continua sa ne moleseasca. Pa ulita din dreptul teilor cateva batrane stau pe bancile din fata caselor. Nu discuta intre ele privesc doar plictisite cum gainile fac baie in nisip.
Linistea este intrerupta de glasul unei tiganci care ofera insistent vase emailate in schimbul fierului vechi. Totul pare desprins dintr-un tablou vechi.
Ne oprim la magazinul din apropiere care binenteles se cheama ,, La trei tei" unde cumparam inghetata. Cu doar 2 lei cumparam 3 inghetate. La pretul asta ne era frica sa le mancam...
Dar au fost foarte bune, dovada ca ce este foarte ieftin poate fii si foarte bun.
Plecam din Costiui cu sentimentul unei calatorii in trecut unde albul sarii a conservat perfect parfumul de epoca al localitatii.