Gheorghe

Trei generatii; Bunica, mama si fiul Gheorghe

Bunicul ascultand povestea satului

Ascultand slujba de duminica

Trei surori

Biserica satului Manastirea

Duminica vizitam satul Manastirea. Se ajunge pe un drum de macadam din Sat Sugatag. Drumul urca serpuind pe un deal iar pe varful lui troneaza o veche biserica de lemn.

Denumirea de Manastirea provine de la faptul ca aici a existat o manastire de calugari. Legenda spune ca acesti calugari au fost izgoniti , iar la plecarea lor acestia au blestemat ca acest sat sa ramana fara copii si incet sa dispara.

Legenda este inca vie in memoria localnicilor care traiesc aici. Satul se reduce pe zi ce trece ca numar iar in sat nu mai exista scoala din lipsa copiilor.

Ajungem aproape de terminarea slujbei la biserica. Facem cateva poze. Cautam cruci vechi in cimitir dar nu prea gasim.

Iese lumea din biserica. O mana de oameni. Imbracati frumos de sarbatoare. Le starnim curiozitatea. Lumea il recunoaste pe Profesorul Biltiu de la televizor '' Dvs. sunteti d-l Profesor de le televizor cu folclorul ?". Se bucura mult la vederea noastra.

Localnicii ne povestesc despre legenda satului si drama lor.

Un baietas frumos imbracat este impins de bunica lui sa se prezinte.

Se apropie spre noi si spune mandru,, Eu sunt Gheorghe"

Bunica mandra de el spune mai in gluma mai in serios: "Pe el ne bazam sa salveze satul asta."

M-a impresionat faptul ca nu este Gheorghita, Ghita , Ghitzuca sau alte diminutive, copil fiind.

Gheorghe al nostru s-a prezentat cu maturitatea unui barbat pe care satul vrea sa se sprijine.

O mama ne prezinta cele trei fiice: '' Toate trei mi-s de maritat. Fete harnice, le-am invatat si crescut asa cum trebuie sa fie o femeie in casa".

Intradevar toate trei frumoase si bine crescute.

Ii urez mamei si fetelor mult noroc in viata si ne retragem in biserica.

Un preot tanar si entuziast ne prezinta biserica. Este foarte atasat de oamenii minunati de aici. Se lupta si el cu mentalitatea si cu incercarea de a scoate oamenilor din cap legenda cu blestemul.

Plecam din satul Manastirea. De la o poarta ne face cu mana Gheorghe.

Pe fata lui se citeste optimismul.

Poate el va salva satul de la disparitie.

Breb satul primoridal

Biserica de lemn din Breb

Cruce cu pui

Cruce celtica

Plictiseala

Cruce ancora

Soarele frant inseamna sfarsitul lumii

Arta populara pe poarta din curtea bisericii noi

Vedere Breb

Excursia nostra documentara a continuat spre Breb.

Am mai fost la Breb cu doua ocazii inainte.

Prima data cu scoala eram intr-o excursie la Creasta Cocosului si Taul Morarenilor unde ne-a prins o ploaie torentiala. Am decis sa coboram in satul Breb fiind cel mai apropiat punct pentru a ne adaposti.

Am intrat in Breb si am fugit la prima casa. Pe prispa casei statea o femeie care privea la natura dezlantuita. Ii striga sutului: Ion o zanit un cocon din Baie. La vremea aceea nu am inteles nimic din ce spuse femeia dar imi aduc aminte cu placere de aceste cuvinte.

Gazda ne-a primit in casa , ne-a lasat sa ne uscam hainele. Ne-a si servit cu cozonac si mere. Tipic maramuresean.

Sunt convins ca de aceasi bine primire am fii avut-o la oricare gospodarie din sat.

A doua oara am fost impreuna cu D-na Eliza Olos, (Biolog, autoarea mai multor lucrari despre Flora Maramuresului). Ne-a dus sa vedem Ierbarul lui Alexandru Borza (fost Profesor Universitar, fondatorul Gradinii Botanice de la Cluj-Napoca).Ierbarul era in posesia Preotului Antal din satul Breb. Sotia Parintelui era Profesoara de Biologie si impreuna cu sotul participau la diferite manifestari stiintifice cu lucrari de etnobotanica despre zona Breb.

Dupa moartea parintelui sotia dansului s-a mutat la Sighet, Ierbarul intrand in posesia fiului lor Calin, tot preot in sat.

Asadar ne intampina Parintele Calin Antal. La inceput circumspect, ne arata apoi Ierbarul.

Suntem dezamagiti. Ierbarul era mutat intr-o anexa a grajdului in calea umezelii si a insectelor.

Rasfoim cateva coli. Flora Chinei si a Japoniei era tinuta in aceste conditii...

D-na Olos incearca sa il convinga pe Parintele Antal Jr. sa doneze Ierbariul , Gradinii Botanice de la Cluj unde putea fii expus si tratat in conditii mai bune. Ne lovem de un refuz categoric.

In fond era proprietatea lui si putea dispune de el cum vroia.

Citeam peste ani in lucrarea d-nei Terezia Tataru (Maramures, mandria si durerea noastra ca Ierbarul Borza a fost vandut in Germania. Ma intristez din nou.

Asadar in vara lui 2008 ma aflu din nou la Breb impreuna cu Profesorul Pamfil Biltiu in cautarea crucilor vechi din lemn si piatra.

Intram intai in curtea bisericii noi. Gasim cateva cruci vechi vrancene.

Ne bucuram de gasirea unei vechi cruci din piatra tip ancora. O fotografiem de mai multe ori.

Mergem mai departe spre biserica veche. In drum zarim o moara veche pe apa cu o valtoare pentru spalat cergi. Locul pare desprins dintr-o poveste din trecut. Facem multe poze. Cristi Dulfu prietenul nostru e fascinat de acest loc.

Ajungem la biserica veche. Ne intampina vechea mea cunostinta Calin Antal. Este slabit si imbatranit de la ultima noastra intalnire. Nu isi mai aduce aminte de mine. Il intreb de Ierbar. Imi spune ca la dat Muzeului Bruckenthal de la Sibiu. Rasuflu usurat desi mi-ar fi placut totusi sa fii ajuns la Cluj la Gradina Botanica.

In curtea bisericii troneaza doua exemplare de Pinus nigra. Plus vegetatia plantata in jur tradeaza existenta aici a doi botanisti pasionati; sotii Antal.

Intram in cimitirul din apropierea bisericii. Gasim cateva cruci celtice foarte vechi.

Il intreb pe Profesorul Biltiu ce se poate face pentru a proteja aceste cruci?

Imi raspunde scurt: Deocamdata nimic...

Sunt proprietatea urmasilor si au dreptul sa si le schimbe.

Lucru din pacate vizibil si aici. Au aparut foarte multe cruci din teava, in locul celor vechi.

Plecam cu inima stransa ca aceste capodopere ale artei populare vor diparea cu timpul daca nu se va face ceva pentru protectia lor

Bisericuta de la Surdesti

Cruce catolica

Cruce celtica

Cruce vranceana

Cruce trilobata

Bisericuta de la Surdesti

Impreuna cu d-l Profesor Pamfil Biltiu, folclorist si expert in arta populara maramureseana an intreprins o excursie documentara in cateva sate maramuresene.

Ne-a insotit sotia dansului Maria Biltiu, coautoare la multe din cartile dansului, sotia mea Coralia, si Cristi Dulfu un prieten de familie , farmacist si pasionat de fotografie.

Prima oprire in drumul nostru a fost bisericuta de lemn de la Surdesti.

Asezata in imediata apropiere a drumului Baia Mare -Cavnic, este eclipsata de mai bine cunoscuta biserica Monument de la Surdesti, renumita prin recordul de inaltime.

Bisericuta de mici dimensiuni o fost construita conform legendei de un fost raufacator care si-a intors fata la Dumnezeu si a construit aceasta bisericuta intru iertarea pacatelor.

Pe peretii bisericutei sunt atarnate vechi cruci din lemn de toate tipurile.

Este ca si o expozitie tematica in aer liber.

Regasim aici aproape toate tipurile de cruci specifice Maramuresului.

Cruce catolica, vranceana, trilobata, cu pui.

Daca treceti prin Surdesti nu ocoliti aceasta bijuterie de arta populara.

Muntele Varatec

Podet peste o mlastina mezotrofa

De pe Varful Varatec (1357 m) privind spre Depresiunea Maramuresului

Pajuistea montana a Varatecului

Drum prin mijlocul pasunii spre Releul TV

Drum forestier spre Varactec

Muntele Secu vazut de pe Varatec

Cascada de pe Paraul Alb (detaliu)

Cascada de pe Paraul Alb

Duminica ne-am decis sa mergem pe Valea Alba. Iesim din Baiut in partea de sus a localitatii. Peisaj dezolant ca urmare a activitatii miniere. Industrializarea a muscat din frumusetea naturii.

Initial am dorit sa mergem pe Paraul Alb dar o bariera silvica ne blocheaza calea. Ne decidem sa mergem mai departe spre Varatec. Urcam serpentinele spre Mina Varatec. Ajungem la Mina Varatec de unde o luam spre dreapta iar nu dupa mult timp apare o intersectie unde o luam spre stanga.

Drumul urca sustinut facand cateva bucle mari. Urcusul final este pe o panta abrupta care iese in golul Muntelui.

Ne mira inclinatia pantei pe care se circula spre Releul de Televiziune.

Am inteles ca se transporta materiale si alimente pentru cei care lucreaza si locuiesc acolo.

Ajungand in golul de munte privelistea se deschide spre Muntele Secu in dreapta. In fata se afla larga Depresiune a Maramuresului.

In stanga se continua sirul Muntiilor Plesca si Prislop cu frumoasa Piatra a Prislopului.

Campul seamana intrucatva cu platoul Ignisului. Drumuri care razbat prin golul muntelui. Pe varf cateva antene mari.

In stanga gasim o mlastina de trecere (mezotrofa) peste care trece un pod din lemn.

Varful este acoperit de molizi. Frigul si vantul rece ne scurteaza vizita pe varf. Este totusi mijlocul lui Noiembrie si suntem imbracati mult prea subtire pentru vantul si temperatura de aici.

Intentia nostra de a vizita turbaria de pe versantul estic va ramane pentru la anul.

Cobaram inapoi in pas repejor la Mina Varatec de unde luam masina inapoi spre Baiut. Pe drum facem si o pana de cauciuc care ne mai stoarce de energie.

In Baiut ne steapta Viorel si Kiki cu celebra placinta cu racuina, pizza , clatite...

Dupa acest festin ne intoarcem spre casa cu tristetea ca acest Weekend minunat s-a terminat si incepe o noua saptamana de lucru.

Valea Rauoaia

Cruce la intersectia cu Valea Ciormolina

Repezisuri pe Rauoaia Mare

Deschampsia flexuosa

Musuroaie de pamant cu piatra

Copaci seculari la obarsia Vaii Rauoaia

Papura Phragmites

Carlina acaulis

Aranjament natural in mijlocul unei belti eutrofe

Lamium maculatum inflorit in Noiembrie

Placa comemorativa

Stanca Bratienilor

De la Manastirea Lapus am plecat mai departe pe firul Vaii Rauoaia pe un drum forestier destul de bine intretinut.

Se executau lucrari de indiguire a malurilor.

Dupa cativa kilometri ajungem la Popasul Bratienilor. Un loc de popas cu un izvor limpede. Pe o stanca este fixata o placa comemorativa inchinata fostului ministru Bratianu care a retrocedat padurea comunala satului Lapus. Frumos omagiu si de altfel putin cunoscut.

Mergem mai departe pe firul vaii si ajungem la o intersectie de drumuri forestiere. La dreapta se desprinde drumul pe Valea Ciormolina pe care se poate inainta cativa kilometri.

In preajma apar cateva case izolate si cateva cruci comemorative.

Presupun ca suntem in vatra fostului sat Poduroi, disparut la inceputul secolului trecut.

Aici a existat un combinat siderurgic. O mare parte din muncitorii de aici au fost adusi din Austria, Germania. Multi dintre acesti muncitori s-au transferat ulterior la minele de la Baiut si Cavnic.

Gasesc o similitudine intre acest loc si fostul sat Jereapan din raza comunei Budesti, cu aceasi soarta a disparitiei din cauza monoindustrializarii.

Imi mai aduc aminte ca am vazut o cruce frumoasa din fonta in cimitirul romano-catolic din Grosii Tiblesului care apartine unei baronese din Austria ,si care a murit rapusa de o boala in timpul unei vizite aici la Poduroi.

Mergem mai departe pe firul vaii. Drumul nu mai este atat de bun si o luam perpedes. Dupa alti 3 km ajungem la un mic canton silvic unde lucrau cativa forestieri.

Langa cabana era o rulota pe care scria BURLACII. Ne amuzam si ne aducem aminte de o poveste din Baiut unde au venit cativa ucrainieni

din Poienile de sub Munte la exploatat padurea . Foarte buni specialisti si foarte harnici barbati aduceau cu ei si o femeie care le gatea si le spala hainele. Fiind o ucraineanca blonda si frumoasa , cat erau barbatii dusi in padure , unii barbati din Baiut incercau sa o curteze. Dar ea era foarte atasata de barbatii ei cu care venise plus ca nu stia decat ucraineana.

Am aflat ulterior ca aceste mici colonii forestiere au si cate o femeie care le face menajul, si care se cheama caimanita.

Nu imi dau seama de und vine numele de caimanita dar se pare ca barbatii acestia de pe Valea Rauoaia nu aveau asa ceva de vreme ce pe Rulota lor scria burlacii..

In fine, urcam mai departe pe firul vaii. Drumul devine tot mai greu. Valea se ingusteaza, formand mici sarituri si cascade. Ajungem la capatul drumului forestier de unde urcam pe un drum de tractor pana in saua Hija. O padure monumentala de amestec fag cu brad. Exemplare uriase

acoperite cu muschi si licheni, dovata a puritatii aerului.

Facem multe poze. De ici nu departe se poate cobori in drumul forestier care face legatura dintre Grosii Tiblesului si Botiza.

Ne ia frigul tot contempland copacii uriasi si ne intoarcem cale de cativa kilometri pana la masina. Apoi mai departe pana in satul Lapus si mai apoi inapoi in Baiut.

Facem foc in semineu si determin plantele gasite inflorite pe Valea Rauoaia. Sunt convins ca in perioada de vegetatie aici se gasesc multe lucruri interesante. Abia astept sa revin acolo.

Manastirea Lapus

Poarta manastirii

Biserica din lemn a Manastirii

Casa de oaspeti

Chiliile si altarul de vara

Sambata am hotarat sa mergem pe Valea Rauoaia la Manastirea Lapus.
Am mai fost cu cativa ani in urma. Pe atunci se lucra intens la constructia chiliilor.

Intr-o zi m-am intalnit cu invatatoarea Lucica Achim de la sectia germana a Scolii 12. Mi-a aratat cateva poze din excursia prin Maramures cu elevii. Mi-a arata o poza cu Manastirea de la Lapus pe care nu am recunoscut-o. Mi-a fost rusine m-ai ales ca trec saptamanal la cativa pasi de ea in drumul meu spre Baiut.

Asa am decis ca trebuie sa revedem aceasta Manastire.

Inaintea de intrare in satul Lapus , cum venim dinspre Baiut sau la iesire daca venim dinspre Tg. Lapus drumul o i-a spre stanga (dinspre Baiut), trece pe langa cateva case , apoi drumul urca si coboara un mic deal urmand apoi Valea Rauoii cale de 2 km pana la Manastire.

Ne intampina o poarta frumoasa din zid si o alee strajuita de trandafirii.

In stanga o casa de oaspeti din lemn in stil maramuresean situata pe marginea unui lac.

In fata chiliiile care ne amintesc de Manastirea Sfanta Ana de la Rohia.

In dreapta pe un deal este biserica de lemn a Manastirii. Urcam pe o alee in trepte pavata cu piatra.

Interiorul cu o pictura superba ne aminteste ca stil de Manastirea de la Chiuzbaia. Admiram si iconostasul foarte migalos sculptat.

Apara o calugarita care se ofera sa ne de-a informatii despre biserica.

Este destul de frig inauntru, de aceea nu vrem sa o retinem prea mult.

Cumparam un pliant si cateva iconite.

Ne spune ca este din Poienile Izei , ca si stareta manastirii de altfel.

Ne bucuram si ii spunem ca avem si noi neamuri in Poieni dar ridica din umeri.

,, De la varsta de 9 ani sunt plecata de acasa la Manastire. Nu imi aduc foarte bine aminte de oamenii din sat. Ne mai spune ca a implinit recent 18 ani."

Sunt convins ca unii o compatimesc pentru tineretea petrecuta la manastire dar sunt convins ca multi o si admira pentru crezul ei.

Dar sunt foarte putini cei care ar fii avut puterea sa procedeze la fel.

De aceea cred ca cel mai nimerit ar fii sa lasam aici o vorba din batrani;

,, Sa nu judecam pe nimeni. Exista cineva acolo sus care are dreptul sa ne judece..."

Lectia Ignis

Ienupar pitic

Antennaria dioica

Cartierul Ferneziu vazut de pe varful Ignis

Potentilla erecta

Cainele lui Misu

Stanci pe marginea platoului Ignis.

Duminica am fost pe platoul Ignis. Am urcat prima data cu masina pana pe platoul subalpin. De la Izvoare un drum forestier ne duce prin cateva serpentine pana sus pe platou. Imi aduc aminte ca am fost in 1985 cu un prieten urcand din Chiuzbaia la un inceput de aprilie.Erau inca pete de zapada pe platou. Mai am cateva poze alb-negru de la aceea tura.

Noi am urcat cu masina pana la marginea platoului.De acolo ne-am plimbat pana pe varf si pe platou.

Am cercetat putin pajistea subalpina. Mult Festuca rubra, Potentille erecta, Vaccinium myrtillus etc.

Tufe de ienupar ( Juniperus communis) si foarte mult scorus de munte (Sorbus aucuparia).

Adevarata asociatie vegetala compusa de acest scorus de munte.

La marginea platoului intalnim stanci izolate cu forme ciudate unele in echilibru instabil.

In preajma lor gasesc Antennaria dioica o planta frumoasa cu flori ale si roze, Viola declinata, etc.

De pe marginea platoului vad ca urca pe o panta foarte inclinata un om insotit de un caine.

Il recunosc pe mai vechi prietenul nostru Misu Moisei, salvamontist, si mare prieten al naturii.

Ne bucuram de revedere. Am foast impreuna la cateva Conferinte nationale si Internationale de Protectia Mediului.

Eu cu Coralia ramanem surprinsi de usurinta cu care Misu a urcat peste 800 m diferenta de nivel fara sa schiteze nici cea mai mica urma de oboseala. Doar cainele lui se puse sa se odihneasca in iarba.

Ii spunem jenati ca suntem cu masina. Il invitam sa coboare cu noi inapoi la Firiza.

Ne spune ca mai vrea sa se plimbe putin cobarand inapoi pe unde a urcat...

Hotaram sa urcam si noi data viitoare pe jos,

Macar de la Izvoare...