Taul Negru

Taul Negru vazut de la Sud are conturul Africii

La obrasia Vaii Delut

Ne-am decis sa mergem la Taul Negru din Muntii Lapusului pe al traseu decat eram obisnuit respectiv din Pasul Neteda (1040 m alt.) peste vf. Magura Mare.

De data aceasta l-am abordat din Pasul Rotunda (1080 m alt.) din dreptul Cantonului Silvic.

L-am invitat si pe colegul meu Vasile Pasca cu sotia Adina si copii Vlad si Alexandra. Mari iubitori de natura au acceptat imediat invitatia mea.

Asadar ne dam intalnire in dreptul Cantonului Silvic si mergem o portiune pe drumul forestier pana aproape de caldarea Vaii Delut.

De aici o luam pe jos trecand pe langa marginea prapastioasa a uneri rupturi de teren nisipos. In jos se vede caldarea imensa a Vaii Delut iar in fata Dealul Ursului dezgolit in mare parte de copaci.

Mergem mai departe pe curba de nivel si urcam usor spre Magura Mare.

Dupa 15 min de mers ne orientam spre dreapta. In desisul padurii apare dintr-o data o poiana cu de aproximativ 1 ha.

Am ajuns la Taul Negru.

Taul nu se vede de pe margine fiind in partea de varf a poienii bombate.

Fenomenul este explicabil prin cresterea succesiva a stratului de muschi de turba Sphagnum sp. Pe marginea turbariei se intinde santul de apa specific numit Lagg.

Lacul are dimensiuni reduse 15 x 10 m si este de culoare inchisa , de unde si denumirea de Taul Negru. Are o adancime mare , peste 6 m pana la primul strat subacvatic de turba.

Apa este acida cu un Ph de aproximatin 4,5 deci nerecomandat a se bea din ea.

Pe marginea lacului intalnim planta carnivora Roua cerului (Drosera rotundifolia), adaptata la aceste conditii severe de trai. Mai intalnim specii relicte care cresc in mod normal in zona de tundra, Vaccinium oxycoccos ssp. microcarpum, Andromeda polifolia.

La margine turbariei intalnim bumbacarita usor de recunoscut dupa puful alb din varful plantei asemanator cu bumbacul.

Taul Negru a fost declarata Rezervatie Naturala pe o arie de 1 ha.

Parerea mea este ca turbariile in general au nevoie de o suprafata de protectie mult mai mare incluzand si padurea din jur. Padurea are rolul de a mentine constant cantitatea de precipitatii atat de necesara turbariilor. In acest sens s-a initiat un proiect de catre d-l Timur Chis de la Muzeul de Stiinte ale Naturii din Sighetu Marmatiei.

Zabovesc inca putin printre minusculele si delicatele plante din turbarie.

Cateva libelule zboara deasupra lacului ca niste elicoptere minuscule.

Aceste libelule sunt omniprezente in zona lacurilor de turbarie, le-am intalnit si la Taul lui Dumitru, Taul Chendroii etc.

Ne luam ramas bun de la Taul Negru si facem cale intoarsa. Cobaram spre saua Delut in caldarea Delut. Nu apreciem corect distantele si coboram o panta cu o diferenta de nivel foarte mare ca apoi sa urcam inapoi pe celalalt versant spre locul unde am lasat masina.

Efortul ma copleseste, sedentarismul de la birou isi spune cateodata cuvantul.

Ajung acasa obosit dar bucuros ca am revazut o minunatie a naturii.

Mocanita - o calatorie in trecut.

Anul acesta am fost prima data cu Mocanita pe Valea Vaserului. Am mai fost cu masina pe Valea Scradei la Manastirea Ortodoxa de acolo dar niciodata cu Mocanita. Citisem multe despre Mocanita, vazusem si un film documentar dar nu se ivise inca ocazia sa fac aceasta experienta inedita.

Ocazia s-a ivit anul acesta cand cu 2 musafiri am decis sa mergem la Viseul de Sus.

Ne-am trezit dimineata devreme sa ajungem in timp la Gara. Imi aduc aminte de vorbele bunicului care imi spunea ,, exista Sala de asteptare in Gara dar nu exista tren care asteapta..."

Ajungem in Gara CFF Viseu. O cladire cocheta , un peron mic, Mocanita astepand pe linie. Totul desprins parca din Filmele Western americane.

La ghiseu o tanara draguta ne primeste si ne ofera biletele de calatorie.

Primim si un pliant gratuit cu traseul Mocanitei.

Iesim si asteptam. Incep sa soseasca si alte masini. In 15 minute parcarea este plina. Masini cu nr. de Cluj, Suceava, Iasi, Constanta, Bucuresti etc.

Colegul meu imi povesteste ca a fost prin anii 92-93. Atunci un singur vagon era pentru turisti si acesta era legat la vagoanele care aduceau busteni de pe Valea Vaserului. Turismul cu Mocanita a evoluat de la an la an ajungandu-se sa fie o garnitura de tren exclusiva pentru turisti.

Vagoanele au fost aduse din Elvetia mai pastrand pe ele destinatile pe care a umblat in tara lor de origine.

Asteptam sa pornim la drum. In ultima clipa mai apar 2 Autocare pline cu turisti din Ungaria. Se mai ataseaza un vagon la Mocanita.

Dupa o intarziere se pune Mocanita in miscare. Este o senzatie deosebita.

Trecem prin cartierul Valea Pestilor , mai apoi Valea Scradei.

Trenuletul trece la mica distanta de gardul oamenilor. Ai impresia ca treci efectiv prin curtile oamenilor.

Facem prima oprire. Se aprovizioneaza Mocanita cu lemne si apa.

La prima oprire in dreptul unei case o femeie vinde gogosi... la propriu.

Lumea coboara si cumpara.

Imi aduc aminte de un banc cu Mocanita... Ion coboara in sat cu Mocanita si il vede pe Gheorghe. Il striga: Hai Gheorghe urca sus sa mergem impreuna spre casa. La care Gheorghe ii raspunde : Nu Ioane, ma grabesc, ma duc pe jos...

Totusi as zice ca Mocanita merge mai repede de cat pasul unui om pe jos.

Dovada ca controlorul care a urcat la noi in vagon sa verifice biletele trebuia sa alerge sa intre in urmatorul compartiment.

Se fac mai multe opriri pentru alimentare cu lemne si apa.

Lumea in compartiment este vesela. Toti admira peisajul.

In compartiment un baietas cu o familie din Buzau intra in vorba cu cei din jur. Parintii il apostrofeaza. Il intreb cum il cheama; Teo, imi raspunde foarte dezinvolt. Mama lui se plange ca copilul este foarte indraznet si de multe ori ii pune pe parinti intr-o postura mai delicata.

Ii spun ca de obicei acesti copii reusesc in viata.Mama lui nu pare totusi foarte convinsa. In fata mea un elvetian savura fiecare clipa a calatoriei.

De fapt micutul ma infoarmeaza ca domnul este din Elvetia.

Si ca sa ii fac concurenta lui Teo intru si eu in vorba cu elvetianul.

Foarte incantat ca poate sa impartaseasca bucuria cuiva imi spune ca s-a pregatit pentru aceasta calatorie de mult timp dar intotdeauna intervenea ceva. A reusit in sfarsit sa vina si este foarte fericit ca poate vedea pe viu

Mocanita. Batranul (apreciez 70-75 de ani) este pasionat de masini pe abur. Are in Elvetia un mic parc personal cu masini pe aburi , tractor, batoza etc. care si acum sunt functionale.

Imi mai spune ca de la Viseu pleaca direct la Resita sa vada Muzeul locomotivelor.

Este de apreciat cand cineva pune atata suflet pentru un Hobby. Din pacate tot mai putini oameni au o pasiune.

Ajungem la statia finala Paltin. Ma astptam sa fie o mica halta , o cabana ceva... Nimic... Pe un copac era o tabla pe care scria Paltin.

Savurez din plin chestia asta. Mi se pare deosebit de originala aceasta halta.

Totusi la marginea padurii intrezaresc cateva mese si banci pentru picnic.

Controlorul , un baiat tanar si foarte pozitiv, vinde cafea, sandvisuri si sucuri la una dintre mese.

Ma plimb putin de-alungul vaii. Gasesc cateva plante interesante Centaurea austriaca, Mycelis muralis si un splendid muschi de turba fixat direct pe stanca, caz mai neobisnuit.

Dupa o ora de pauza ne imbarcam din nou in vagoane si incepe coborarea. De data aceasta nu se mai fac pauze atat de dese, ne mai fiind nevoie de lemne si apa , Mocanita coborand datorita fortei gravitationale , folosindu-se mai mult de frana.

Ajungem dupa inca 2 ore inapoi in Gara CFF Viseu, dupa o calatorie idilica , parca o reintoarcere in timp.

Costiui - un sat cu parfum de epoca

Sambata am plecat intr-o excursie cu intentia de a vizita satul Breb. Prietenul nostru Milu ne roaga cu aceasta ocazie sa il ducem pana la Sighet sa isi revada fostii colegi de la spital unde a activat ca si medic chirurg. Si Milu este un indragostit de Maramures asa ca pe drum comentam evolutia satului maramuresean. Apropo de acest subiect, a aparut o carte interesanta pe aceasta tema : Maramures intre fictiune si realitate. Noile modele. Autor Laura Ghinea.
Ajunsi la Sighet, il lasam pe colegul nostru si ne decidem sa nu ne intoarcem spre Breb ci sa mergem mai departe spre Costiui. Schimbarea traseului nu o prea incanta pe Coralia dar curiozitatea vizitarii unui loc nou o face sa imi impartaseasca ideea.
Dupa ce traversam satul Tisa, unde locuiesc celebrii colectionari de Arta , familia Pipas parcurgem repede cele doua sate Rona de Jos si Rona de Sus ajungem la o bifurcatie unde o luam in dreapta.
Intram peste 2-3 km in satul Costiui. Pe tabla intrarii in localitate ne intampina denumirea localitatii in trei limbi : romana, maghiara si ucraineana.
Ne oprim in centrul localitatii unde troneaza un monument inchinat sfantului Ioan Nepomuc, ocrotitorul spritual al ocnelor de sare.
Pe o tabla deja ruginita apare denumirea Piata Florian iar mai jos pe alta placuta este trecut si in limba germana Florianplatz. Ma mira si ma incanta totodata aceasta denumire.
Incerc sa fac o paralela intre Ocna Sugatag si Costiui care au avut o istorie oarecum asemanatoare dar evolutia din ultimii ani diferita. Izolarea geografica a Costiuiului si mai recent prabusirea lacului de sare l-a facut ca acesta din urma sa cada intr-un con de umbra. Ne uitam cu tristete la locul unde a fost candva lacul cu apa sarata. Stufarisul inca prezent si praful alb al sarii de pe pamantul prabusit m-ai tradeaza faptul ca acolo a fost un lac.
Ma uit la plantele din jur si gasesc cateva specii iubitoare de sare. In zona a studiat si Academicianul Emilian Topa, fost director al Gradinii Botanice din Iasi care a elaborat un studiu despre Flora salina din Costiui, Ocna Sugatag si Slatioara.
Urcam spre Biserica romana-catolica, o biserica mare dar din pacate era inchisa asa ca nu o putem vizita. Admiram din dreptul bisericii rezervatia Padurea de larice (Larix decidua), un unicat pentru judetul nostru. Laricele este un conifer cu un lemn cu o textura foarte frumoasa
fiind singurul conifer la care ii cad frunzele (acele) toamna si infrunzeste din nou primavara.
In tara mai avem Rezervatii de larice in Muntii Ceahlau respectiv Polita cu crini si la Vidolm in Muntii Apuseni.
La orele amiezii era o caldura innabusitoare.
Vis-a-vis de biserica un tanar umplea o galeata de apa la o cismea.
Il intrebam unde este strandul. Foarte plictisit ne indica o directie spunandu-ne ca mergem degeaba.
Curiozitatea ne impinge totosi. Un bazin fara apa cu urme de rugina si cateva casute din lemn lasate in paragina. Ne apuca din nou tristetea.
Ne propunem sa urcam pana la Manastirea Ortodoxa ,, Adormirea Maicii Domnului" aflata pe culmea care desparte Costiuiul de Rona de Sus. Manastirea apartine de Vicariatului Ortodox Ucrainean de la Sighet.
De sus de pe cule admiram cele doua sate. Imprejur sunt pajisti pline cu salvie (Salvia pratensis) si ghizdei (Lotus corniculatus).
Ne oprim la poarta manastirii unde este postat un anunt care interzice intrarea in manastire a femeilor care nu poarta fusta si batic. Coralia neavand in dotare nici una din acestea ramane sa intru doar eu.
Nu zabovesc prea mult. Fac vreo 2-3 poze si ma intorc la masina.
Coboram inapoi spre Costiui. Privirea ne este atrasa de o padure compacta de larice unde pe varful dealului troneaza o bisericuta. Ne propunem sa urcam pana la ea.
Ajungem in dreptul padurii respective, de fapt un parc deosebit de intersant.
O alee foarte frumoasa urca in serpentine spre varful dealului. De-alungul fiecarei serpentine sunt 2-3 foisoare construite din ciment fiecare cu cate o icoana cu explicatii in limba romana, maghiara ,germana si engleza si care simbolizeaza drumul crucii.
Aleea este marginita de un gard viu din molid care contrasteaza frumos cu exemplarele uriase de larice. Totul i-a forma unui labirint.
Ne simtim ca intr-un vechi parc englezesc.
Coboram din aceasta gradina dendrologica si privirea ne este atrasa de trei copaci uriasi.
Ne apropiem de ei. Sunt monumentali. Cred ca au cel putin 350 de ani.
Sunt tei (Tillia cordata). Doi dintre ei mai scorburosi dar unul perfect sanatos. Coralia ma roaga sa stau langa un tei sa fotografieze copacul comparativ cu un om. Ne bufneste rasul cand realizam ca eu nu sunt cel mai bun model de a exprima masivitatea copacului ci chiar din contra ...
Caldura continua sa ne moleseasca. Pa ulita din dreptul teilor cateva batrane stau pe bancile din fata caselor. Nu discuta intre ele privesc doar plictisite cum gainile fac baie in nisip.
Linistea este intrerupta de glasul unei tiganci care ofera insistent vase emailate in schimbul fierului vechi. Totul pare desprins dintr-un tablou vechi.
Ne oprim la magazinul din apropiere care binenteles se cheama ,, La trei tei" unde cumparam inghetata. Cu doar 2 lei cumparam 3 inghetate. La pretul asta ne era frica sa le mancam...
Dar au fost foarte bune, dovada ca ce este foarte ieftin poate fii si foarte bun.
Plecam din Costiui cu sentimentul unei calatorii in trecut unde albul sarii a conservat perfect parfumul de epoca al localitatii.

Piciorul lui Ballack

Amintiri din vara

In iulie 2008 am plecat in Germania pentru un contract de export.
Am plecat duminica dimineata devreme sa fiu spre seara in localitatea unde aveam intalnirea.
Am strabatut Ungaria si Austria destul de repede (duminica nu circula camioanele) si am intrat in Germania pe la ora 14.00.
Observ ca aproape toate masinile aveau stegulete cu steagul Germaniei lipite de masini unele si steaguri mari pe care unii pasageri din masina le fluturau scotind chiar si strigate de bucurie.
Nu prea intelegam ce se intampla.
Dau drumul la radio si aflu spre rusinea mea (ar zice multi microbisti) ca in seara respectiva se desfasoara la Viena finala Campionatului European de fotbal iar in finala joaca Germania cu Spania.
Plec linistit mai departe si ma amuz de nebunia de pe autostrada.
Emisiunea radio pe care o ascultam se intrerupe brusc pentru un anunt important. Ma si speriu, ce s-o fii intamplat ?
Se anunta ca Ballack , capitanul echipei Germaniei a suferit o entorsa la un picior si este posibil sa nu poata intra pe teren pana la inceperea jocului. Schimb postul enervat de banalitatea (pentru mine cel putin ) stirii.
Dar la toate posturile subiectul principal era piciorul lui Ballack.
Devenise prioritate nationala in Germania. La toate buletinele de stiri era prima stire. Ca stire secundara era faptul ca Siemens va concedia 17.000 de angajati in urmatorul an, (ce mai, un fleac..).
Conduc mai departe si ma tot minunez de puterea si influenta pe care o are fotbalul in societate.
La un moment , vazand ce intensitate iau evenimentele ma strafulgera un gand: Ce se intampla daca asta seara pierde Germania iar partenerii mei de afaceri cu care ma intalnesc luni vin prost dispusi la servici si pot influenta negativ contractul cu firma noastra?
Si brusc devin si eu interesat de piciorul lui Ballack !!!
Caut pe canalele de stiri ultimele noutati despre el.
Pe la ora 17.30 se intrerupe din nou programul: Se da stirea care linisteste natiunea germana si inclusiv pe mine - Ballack va intra in teren.
Ajung in cele din urma la Pensiunea unde mi-ar rezervat cazarea.
Meciul incepuse de cateva minute iar terasa din curtea pensiunii era plina cu localnici care urmarea meciul la cateva televizoare montate cu aceasta ocazie.
Nu gasesc nici un loc si intru in local singur. Ii spun chelneritei ca doresc sa manac ceva. Ma serveste cu o politete tipic nordica, deloc incantata de poftele mele culinare din timpul meciului. La pauza lumea navaleste in interior pentru a merge la toaleta. O batranica cu obrajii pictati cu steagul Germaniei o intreaba pe chelnerita: Cine este domnul asta de poate manca in timp ce Germania este condusa cu 1-0 ? Chelnerita ii raspunde ca nu stie dar ca vorbesc germana.
Batrana imi arunca o privire care imi stopeaza apetitul meu oricum exagerat.
Se termina meciul: Germania pierde in fata Spaniei.
Ma duc sa ma culc , resemnat la ce se va intampla maine cu contractul meu.
A doua zi ma prezint la sediul firmei germane. Stau la receptie (este o firma mare) si astept. Nimeni nu zambeste macar. Ma incurajez zicandu-mi ca este luni dimineata. Iar luni dimineata in general nu zambeste nimeni.
Aflu ca partenerul meu de discutii este o doamna. Lucru care ma linisteste destul de tare.
Ma intalnesc cu ea. Imi zambeste. Inca de la inceputul discutiei imi spune ca este de origine poloneza, lucru care ma linisteste si mai tare...

Buna vecinatate

Am copilarit intr-o colonie germana din judetul Satu Mare.
Un sat cu reguli precise unde ordinea si disciplina era traditionala.
Relatiile intre vecini erau foarte clare. Se salutau reciproc, se ajutau la nevoie dar fiecare isi ducea viata intr-un cadru limitat in familie.
Activitatile din cadrul familiei erau la randul lor foarte atent programate, lucrul la camp, sarbatori, mersul la biserica etc.
Casa bunicilor era intr-o curte comuna cu a altei famili.
Copil fiind stiam ca nu avem voie in jocul nostru sa trecem in gradina vecinului.
Era o granita imaginara ,fara gard dar pe care o respectam.
La varsta de 6 ani parintii m-au adus la scoala in Baia-Mare.
O scara de bloc tipica de cartier.
Cu ochii mirati de copil ma uitam la d-na Domsa cum intra la noi in casa fara sa bata la usa (usile in scara nu erau de regula incuiate) si ii cerea mamei mele un pahar de zahar.
La fel venea d-na Pohl sa dea un telefon de la noi. La randul nostru , mama mergea la tanti Zoia sa ii ceara imprumut un ou, etc etc.
Sora mea Helga care era mai mare decat mine manca adesea la vecina Emilia.
Nu puteam atunci pricepe ce se intampla.
Pe scara era un dute-vino.
Desigur mai erau vreo 2-3 vecini mai ursuzi si care nu intrau in "circuit".
Recunosc ca m-am obisnuit repede cu aceasta atmosfera care a inceput chiar sa imi placa.
A venit Revolutia din 1989. Societatea a inceput sa se structureze. Relatiile intre vecini sa se raceasca. In parcare au aparut masini mai scumpe, masini mai ieftine.
Au inceput certurile pentru locurile de parcare.
Multi vecini au ajuns sa nu isi mai vorbeasca.
Acum este liniste in scara. Se mai aud pasii vreunui vecin care se intoarce acasa. Se aude zgomotul broastelor inchise.
Intr-o seara vin de la birou acasa. Sotia mea vrea sa gateasca ceva special.
La un moment dat vad ca sovaie si imi spune:
"Ma duc pana la vecina de vis-a-vis sa ii cer imprumut o ceapa"
O strang in brate si o sarut. Ramane mirata nu stie ce m-a apucat. Ii spun:
"Mi-ai adus aminte de niste vremuri frumoase"
Din pacate demult uitate...

Bisericuta din Balan

Bisericuta de lemn din Balan

Tencuiala exterioara

Sindrila

Usa de intrare

Daca vizitati Gradina Zmeilor merita sa mai parcurgeti inca 10 km pama in comuna Balan pentru a vedea o capodopera de arhitectura populara.

Este considerata de unii specialisti ca fiind una din cele mai vechi biserici de lemn din Salaj.

Imi aduc aminte ca acum vreo 4-5 ani eram in vizita la casuta de vacanta a unui arhitect baimarean tocmai la Guruslau in judetul Salaj.

Acolo am cunoscut o doamna care lucra la Muzeu in Zalau si se ocupa cu arhitectura populara.

Auzind ca sunt din Maramures si sunt pasionat printre altele si de arhitectura populara ma intreba: Stiati ca la noi in Salaj sunt mai multe biserici din lemn decat la voi in Maramures ?

Intrebarea ei m-a pus pe jar. Mandria mea de maramuresean nu putea accepta asa ceva. Si asa am intrat intr-o polemica prin care am reusit sa castig antipatia doamnei...

M-am documentat ulterior si chiar daca am avut dreptate in judetul Maramures fiind 96 de biserici din lemn fata de 92 in Salaj m-a uimit numarul mare al bisericilor din Salaj si mai ales faptul ca sunt atat de putin cunoscute.

Cele din Maramures sunt intradevar mult mai mediatizate.

Asadar daca vizitati Salajul merita sa vedeti aceste bijuterii din lemn.

Gradina Zmeilor

''Meteora" Salajului

Prin padurea de pe culme

"Focile"

Imagine de la baza

Profitand de vremea buna de sambata am decis sa facem o iesire Foto la Gradina Zmeilor din raza comunei Galgau Almasului.

Obiectivul turistic se gaseste la aproximativ 15 km de orasu Jibou.

Pornim din Baia-Mare in jurul orei 10. Drumul pana la Jibou ne poarta prin satele situate de-alungul Somesului.

Ajungem in Jibou. La intrare se gaseste un panou care invita la vizitarea Gradinii Botanice. Observ cu placere ca aceasta inedita Gradina Botanica se cheama "Vasile Fati" dupa numele celui care s-a luptat si si-a dedicat toata viata ca aceasta gradina sa devina ceea ce este astazi respectiv una din cele mai frumoase Gradini Botanice ale Romaniei.

Trecem pe langa noua biserica greco-catolica cu o arhitectura foarte moderna si o luam in stanga prin satul Var pana la Galgaul Amlasului.

Un indicator spre dreapta ne arata ca auntem aproape de destinatie.

Urcam cu masina pe o ulita cam noroioasa (spalasem masina cu o seara inainte) si urcam spre dealul care strajuieste "Zmeii'.

Parcam langa o cabana recent construita si o luam perpedes spre culme.

O zi splendida cu un cer de un albastru ireal. Urcam pe culme de unde pozam Zmeii de sus. Stancile cu forme ciudate invita fantezia sa zburde.

Deslusim forme de animale, pasari, imparati etc.

Cobaram de pe culme si ne plimbam printre ei. Sunt impresionanti ca forma.

Cararea ne poarta mai departe spre marginea platoului unde descoperim un mic tau sub bolta rotunjita a stancii. De sus un firicel de apa alimenteaza taul. O numim "Laguna verde" dupa culoarea apei.

Hoinarim prin zona inca putin si ne intoarcem incet spre masina.

Este totusi februarie iar soarele este inca cu "dinti".

Dumbraveni; pe urmele marelui botanist Anton Czecz

Satul Dumbraveni din judetul Bistrita

Vasile Iuga

In drum spre fostul cimitir romano-catolic

Biserica ortodoxa din Dumbraveni

Mormant vechi in cimitirul catolic

Cum m-am ocupat de studiul florei regiunii Maramuresului si in special al Tarii Lapusului m-am lovit de foarte multe ori in cercetarea mea in special bibliografica de un anumit Botanist Anton Czecz. Nu a publicat decat o singura lucrare de botanica in care descrie speciile din Herbariul sau.

Un Herbariu impresionant cu peste 40.000 de coli care se gaseste in custodia Gradinii Botanice din Cluj.

S-a nascut la Dej in anul 1801 intr-o familie de nivel mediu. A fost comerciant si proprietar de terenuri in acest oras. A trait la Dej pana in 1840 dupa care se retrage definitiv in satul Dumbraveni la copii surorii lui unde cumpara terenuri agricole. Acolo contribuie la constructia unei biserici romano-catolice si a unei scoli catolice.

,, Se retrage in singuratate" spune un alt botanist , cu intentia de a se dedica total studiului botanicii. Cerceteaza zona Culmii Breaza, Muntii Tibles, Rodnei. Descopera o specie noua pentru stiinta Bubleurum Rodnense Czetzi si i se dedica mai tarziu in numele lui o specie desoperita de Episcopul Catolic si Botanist Haynald specia Erysimum Czetzianum.

Din Herbariul sau s-au inspirat foarte multi botanisti ai vremii ca Ferdinand Schur Profesor la Sibiu, Michael Fus Profesor de teologie la Sibiu, Ladislau Simonkai Profesor la Arad s.a.m.d. si il citeaza des in lucrarile lor.

Daca despre ceilalti botanisti s-a scris carti despre viata lor, s-au ridicat monumente etc., Botanistul Anton Czecz a ramas intr-un con de umbra singura marturie vie este Herbariul sau impresionant si citarea lui in lucrari despre Flora Tinutului Nasaud si Lapus.

Gasind unele similitudini cu mine (provine dintr-o familie medie - om de afacei pasionat de botanica - se retrage dedicandu-se total studiul botanicii lucru care intentionez sa-l fac si eu in urmatorii 5-10 ani) m-am simtit atras de a explora mai mult universul enigmatic al lui Czecz.

M-am lovit de prima bariera... In lexicoanele vechi apare ca s-a retras in satul Gancs care nu apare nicaieri pe hartile actuale. Am gasit ulterior pe Net ca este vorba de satul Dumbraveni. Apoi l-am gasit pe harta.

Acum doua zile mi s-a ivit ocazia sa merg in delegatie la Cugir in judetul Alba si ajungand la Dej am zis sa deviez un pic de la traseu si sa merg pana in satul Dumbraveni curios sa vad daca a mai ramas vreo urma a lui, respectiv vreo cruce in cimitir.

A murit la Dumbraveni in 1865 unde a si fost inmormantat.

Asadar deviez de la Dej spre Bistrita. Trec de Reteag unde ar fii trebuit sa o i-ai spre stanga spre Ciceu Mihaiesti dar lipsa unui indicator ma face sa continui drumul pana la Uriu unde o doamna ma dirijeaza inapoi la Reteag. Gasesc in sfarsit drumul spre Ciceu Mihaiesti. In mijlocul comunei se inalta un frumos Monument dedicat eroilor cazuti in primul razboi mondial.

Apare primul indicator spre Dumbraveni 6 km.

Purced la drum spe Dumbraveni pe un drum semiasfaltat dar bun.

La iesire din Ciceu Mihaiesti imi face semn un batranel si ma roaga sa il duc pana in Dumbraveni. Imi spune ca a sost sa isi plateasca ,,birurile" la primarie.

Ajungem in Dumbraveni. Ma cuprinde o emotie la vederea tablei de intrare in localitate. Batranelul coboara la biserica unde opresc si eu. E biserica ortodoxa , frumoasa si foarte ingrijita. Ma uit la cateva cruci vechi dar nu gasesc nimic relevant. Ies din curtea bisericii si sunt oprit de doi localnici care ma intreaba politicos pe cine caut.

Le spun despre ce este vorba. Intamplator ambii sunt consilierii satului la Primaria Comunei Ciceu Giurgesti.

Cel mai in varsta zambeste si imi spune : Aceasta este biserica ortodoxa, mai incolo este biserica Baptista , acolo pe deal este cimitirul ortodox , pe celalat deal este cimitirul evreiesc, iar dincolo chiar langa casa mea este cimitirul catolic. Chiar casa si gospodaria mea este pe locul fostului domeniu al unui mosier din Dej (cel mai probabil Czecz al nostru).

Ne amuzam de coincidenta de a ma intalni chiar cu persoana care ar putea sa ma ajute. Urcam in masina si mergem spre casa lui. Trecem un podet frumos si urcam in fostul cimitir catoloic.

Se mai pastreaza doar trei cruci din piatra. Nu reusesc sa deslusesc prea multe din ce scria pe cruce dar imi este clar ca pe aici puteau fii ramasitele pamantesti al marelui botanist.

Ma uit in jur la dealurile din jurul satului si imi trec prin minte sutele de specii de plante citate in lucrari de specialitate cu indicativul Czecz-Gancs.

Batranul imi spune ca biserica veche catolica a fost mutata la Manastirea Casiel Strambu.

Imi spune ca il cheama Vasile Iuga. Ii spun ca in Maramures la noi numele de Iuga este foarte des intalnit si este un nume nobiliar.

In ochii inteligenti ai lui Iuga apare o licarire si imi spune razand: ,, Eu nu sunt nobil dar va invit sa vedeti ce gospodarie frumoasa am."

Intram in curte unde ne intampina un splendid Ciobanesc mioritic.

Sotia dansului ma chestioneaza cu intrebari tipic femeiesti: Dar de unde sunteti ?, Cum va cheama ?, Dar sunteti casatorit? Aveti copii ? etc, etc.

Imi spune ca nepotul ei este medic veterinar in Seini ,, Baiat tare bun, ca un inger..."

Ii povestesc doamnei Iuga de confuzia cu Dumbraveni si Gancs. Imi spune o istorioara amuzanta. Pana prin 1900 s-a chemat Gancs dar tiganii din zona ii spuneau Canci care inseamna ,,nimic".

Si atunci locuitorii au facut cerere sa fie schimbata denumirea in Dumbraveni.

Facem schimb de telefoane , iar familia Iuga ma invita sa organizam o tabara de Botanica la Dumbraveni in cintea Botanistului Czecz.

Accept cu placere ideea sper sa o putem si materializa.

Mi-a spus ca va vorbi si cu primarul poate ridicam o cruce comemorativa in memoria lui.

M-a despart de sotii Iuga si le multumesc de ospitalitate.

Plec din Dumbraveni cu un sentiment placut ca poate acolo sus se uita Czecz la mine si se bucura ca dupa 150 de ani s-a gandit cineva la el.